04/02/2024
𝐒𝐚𝐥𝐮𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫
Numele meu este 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐓𝐨𝐟𝐚𝐧 și sunt membru fondator al asociației Deutsch - Moldauischer Verein e.V.
Din totdeauna am fost un om sociabil, interesat de comunicarea cu oamenii, de interconexiune și ajutor reciproc.
Cred că aceste calități mi se trag din copilărie, din ograda bunelului meu care era mereu plină de oameni frumoși la chip și suflet. De mic copil am prins încă acele timpuri când nu banul era cel mai important, dar omenia era pusă în loc de cinste, când toate neamurile ne adunam seara și călcam lutul cu paie, iar a doua zi lipeam casa, când mergeam cu vecinul la prășit și el îmi era dator cu o zi de prășit, nu cu bani, când împrumutam o pâine și o dădeam înapoi imediat ce scoteam tavele din cuptor. Aceste lucruri simple m-au marcat foarte mult și încă mai vreau să cred că avem posibilitatea să salvăm aceste valori.
În Germania mă aflu din februarie 2014 și fac în curând primii 10 ani aici.
Între timp am organizat câteva întâlniri cu moldovenii din regiunea Stuttgart și care de fiecare dată s-au dovedit a fi un succes excepțional.
Acele reuniuni erau o ocazie în plus unde conaționalii noștri făceau schimb de idei, istorii despre integrare, locuri de muncă sau chirie, se făceau noi cunoștințe și se legau prietenii. De asemenea foarte important erau și copii cu care se organizau jocuri din copilăria noastră: Împărate,Împărate,...Iepurele și vânătorul, Dea v-ați ascunselea și altele.
Între timp Dumnezeu mi-a dat o familie și 2 copii care aș dori să mai poată păstra unele din aceste obiceiurile și amintiri din țara noastră, de aceea noi acasă discutăm strict în română. Prin implicarea mea în asociație aș dori să adunăm cât mai multe familii cu copii care doresc să păstreze o legătură vie cu țara natală și, cu ajutorul Domnului, să organizăm cât mai multe întâlniri unde copiii noștri să discute în limba maternă, să facem schimb de idei și experiență.
Cred că avem o comunitate cu oameni frumoși și mărinimoși care au să fie alături de noi și împreună o să ducem aceste scopuri spre noi culmi.
Cu respect
Victor Tofan