03/04/2026
Dacă ai avut vreodată ocazia să îl auzi pe Michael Sytsma vorbind, probabil înțelegi și îți amintești modul în care transmite informațiile și mesajele cu blândețe, dar plin de putere, fără nicio teamă sau ezitare în a adresa problemele adânci într-un mod plin de har si de Adevăr. La final, rămâne cu tine speranța și direcția de acțiune.
Michael este un pastor prin vocație, având un dar evident de a învăța pe alții. Este pasionat de căsnicie și de sprijinirea cuplurilor în dezvoltarea relației lor. Această pasiune devine vizibilă atunci când interacționează cu săli pline de cupluri, încurajându-le să privească cu speranță și încredere la căsnicia lor. Talentul său învățător îi ajută pe participanți să înțeleagă adevăruri esențiale despre căsnicie într-un mod plăcut și captivant. Este invitat frecvent ca vorbitor la conferințele naționale AACC (Asociația Consilierilor Creștini din America) și CAPS (Asociația Creștina pentru Studii Psihologice), precum și în fața pastorilor, consilierilor și terapeuților din comunitatea creștină.
Dr. Sytsma este Consilier Profesionist Licențiat, Terapeut S*xual Certificat, Terapeut Psihosexual Certificat și Supervizor Certificat în Consiliere Profesională. De asemenea, este pastor ordinat în cadrul Bisericii Wesleyene. A obținut titlul de doctor (Ph.D.), specializându-se în terapia sexuală maritală, și se bucură de implicare în cercetări riguroase. Teza sa de doctorat, s-a intitulat „Discrepanța dorinței sexuale în cuplurile căsătorite”.
Dr. Sytsma este cofondator al organizației S*xual Wholeness și fondator, precum și terapeut principal, la Building Intimate Marriages. Este profesor la mai multe seminarii teologice, inclusiv Asbury Seminary, Dallas Theological Seminary, Denver Seminary, Reformed Theological Seminary și Richmont Graduate University.
Cartea sa, publicată de Bethany House și scrisă împreună cu renumita cercetătoare și autoare de succes Shaunti Feldhahn, „Secrets of S*x & Marriage: 8 Surprises that Make All the Difference”, s-a bucurat de o apreciere deosebită.
El și soția sa, Karen, locuiesc în Atlanta, Georgia; sunt căsătoriți din 1985 și au doi fii și o noră.
Află informații despre eveniment aici:
https://fb.me/e/jzBg3wsux