Laborator testare produse alcoolice

Laborator testare produse alcoolice LABORATOR TESTARE PRODUSE ALCOOLICE

Participarea degustătorilor autorizați din cadrul I.P. CNSAPSA la degustarea regională a distilatelor și divinurilor IG ...
22/05/2026

Participarea degustătorilor autorizați din cadrul I.P. CNSAPSA la degustarea regională a distilatelor și divinurilor IG „Divin”

La data de 20 mai 2026, experții degustători din cadrul I.P. CNSAPSA, sub patronajul IP „Oficiul Național al Viei și Vinului”, au participat la sesiunea regională de evaluare organoleptică a distilatelor de vin proaspete din recolta anului 2025, desfășurată în conformitate cu Planul de acțiuni aprobat pentru anul 2026.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai producătorilor de divinuri, ai asociației de profil și ai autorităților competente, având drept obiectiv aprecierea calității senzoriale și a potențialului evolutiv al distilatelor aflate la maturare, precum și evaluarea produselor finite comercializate sub IG „Divin”.

În cadrul degustării au fost analizate caracteristicile organoleptice, precum: aspectul, complexitatea aromatică, tipicitatea produsului, echilibrul gustativ, armonia și gradul de maturare al distilatelor. Evaluările realizate contribuie la monitorizarea conformității produselor cu prevederile Caietului de Sarcini al IG „Divin”, precum și la menținerea și promovarea calității acestei categorii de produse vitivinicole.

Pe parcursul sesiunii au fost degustate în orb 51 de probe de distilate și divinuri. O parte dintre probe au fost prezentate de producătorii de divinuri, iar celelalte au fost selectate și procurate din rețeaua comercială, în vederea unei evaluări obiective și comparative a calității produselor existente pe piață.

Instituția aduce sincere mulțumiri IP „Oficiului Național al Viei și Vinului” pentru oportunitatea de a face parte din comisia la degustarea regională a distilatelor și divinurilor IG „Divin” și producătorilor de divinuri pentru produse de calitate.

Fortificarea capacităților profesionale ale degustătorilor autorizațiÎn perioada 7-8 mai în cadrul I.P. CNSAPSA a fost o...
11/05/2026

Fortificarea capacităților profesionale ale degustătorilor autorizați

În perioada 7-8 mai în cadrul I.P. CNSAPSA a fost organizat programul de Instruire „Analiza Senzorială a Vinurilor Internaționale” pentru degustătorii autorizați pe domeniul aprecierea senzorială a calității produselor vitivinicole. Evenimentul a avut ca scop aprofundarea cunoștințelor privind evaluarea senzorială a calității produselor vitivinicole.

Programul a inclus aspecte privind identificarea stilurilor internaționale, recunoașterea tipicității soiurilor internaționale, evaluarea defectelor și a deviațiilor senzoriale.

Instruirea a fost desfășurată sub mentoratul dlui Mihail DRUȚĂ – Fondatorul Asociației de Sommelier din Republica Moldova. Pe parcursul instruirii specialiștii au degustat în orb 37 mostre din diferite țări, regiuni și zone viticole.

Pe parcursul instruirii au fost abordate teme precum:
- tipicitatea vinurilor albe, roșii, rose, orange, etc;
- stilurile vinurilor din Old World și New World;
- clasificările internaționale practicate în diferite țări;
- soiurile preponderent cultivate în diferite zone viticole;
- istoria producătorilor renumiți de vinuri remarcabile;
- calificativul mediu acordat diferitor tipuri de vinuri, etc.

Colectivul I.P. CNSAPSA aduce sincere mulțumiri Asociației de Sommelier din Republica Moldova și în mod deosebit, dlui Mihail DRUȚĂ pentru bagajul de cunoștințe acumulat de-a lungul mai multor ani și generos împărtășit în doar 2 zile de instruiri. Sperăm ca această întâlnire să nu fie ultima de acest gen.

Cu deosebit respect,
I.P. CNSAPSA.

ANUNȚ ANGAJARE!Instituția publică „Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor” (I.P. CNSA...
29/04/2026

ANUNȚ ANGAJARE!

Instituția publică „Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor” (I.P. CNSAPSA) anunță existența

1 post vacant în cadrul Direcției certificare a instituției (sediul mun. Chișinău, str. Grenoble 128 „U”) după cm urmează:

Specialist/ă principal/ă în Secția recepție și eliberare

Atribuții de bază:
-Primirea și înregistrarea cererilor pentru obținerea documentelor justificative;
-Înregistrarea contractelor de prestări servicii cu solicitanţii;
-Solicitarea de la întreprinderi a informaţiei necesare pentru certificarea produselor;
-Acordarea suportului solicitantului la perfectarea setului de documente necesar la depunerea cererii;
-Înregistrarea legitimației de deplasare în teren;
-Codificarea mostrelor şi transmiterea în Laboratorul de testare a produselor alcoolice și în depozitul probelor de control;
-Arhivarea registrelor de evidență a cererilor, documentelor;
-Manipularea probelor de control din depozit;
-Eliberarea documentelor justificative solicitanților;
-Scanarea, efectuarea fotocopiei și evidență electronică a documentelor;
-Îndeplinirea sarcinilor și obligațiunilor ce decurg din prevederile regulamentului intern al Instituției, SM EN ISO/CEI 17065:2013 și ale altor acte normative în vigoare.

Calificări:
Studii superioare de specialitate - tehnologia produselor alcoolice.

Cerințe:
-Cunoașterea legislației în domeniul produselor vitivinicole, băuturilor ce conțin alcool și nealcoolice;
-Cunoașterea cerințelor SM EN ISO/CEI 17065:2013, SM EN ISO 22000:2018 (va prezenta un avantaj);
-Cunoașterea limbii române,
-Cunoașterea limbii ruse și engleze (va prezenta un avantaj);
-Cunoașterea modului de operare/programare la calculator (Word, Excel, Power Point, Internet).

I.P. CNSAPSA oferă mediu de lucru modern, formare profesională și oportunități de creștere în carieră, salariu competitiv, pachet social complet și alte beneficii.

Invităm persoanele interesate în angajare la postul respectiv să depună CV la sediul I.P. CNSAPSA (mun. Chișinău, str. Grenoble, 128 „U”) sau la adresa electronică [email protected], în termen de până la 15 mai 2026 inclusiv. La CV se vor anexa copia diplomei de studii, precum și copii ale certificatelor de formare profesională în domeniu (în cazul existenței acestora).

La interviu vor fi invitate doar persoanele care întrunesc cerințele sus-enunțate.

Telefoane de contact: (022) 28 59 59, 069042673 – Viorica PREDA

04/02/2026

ANUNȚ

Instituția publică „Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor” (I.P. „CNSAPSA”) anunță existența a 2 posturi vacante în cadrul Laboratorului testare produse alcoolice al instituției (sediul str. Grenoble 128 „U”) după cm urmează:

1.Specialist/ă coordonator/toare în Direcția încercări fizico-chimice și organoleptică din cadrul Laboratorului testare produse alcoolice

Atribuții de bază:
-efectuarea încercărilor de laborator pentru determinarea indicilor fizico-chimici în produse alcoolice (produse vitivinicole/alcoolice);
-pregătirea soluțiilor necesare pentru efectuarea încercărilor pentru care este autorizat;
-etalonarea echipamentelor, efectuarea verificărilor intermediare și lucrărilor de mentenanță ale acestora;
-gestionarea înregistrărilor tehnice aferente activităților efectuate;

Cerințele postului:
-studii superioare/de licență/de master în profilul chimie/oenologie/tehnologia produselor alimentare;
-experiență de muncă – 1 an de activitate în laborator de încercări în domeniul determinării calității produselor vitivinicole/alcoolice, inclusiv a produselor alimentare;
-cunoașterea standardelor de bază aferente activității de laborator;
-posedarea limbii române (fluent); posedarea limbilor rusă și engleză va reprezenta un avantaj;
-posedarea cunoștințelor avansate de operare la calculator: Word, Excel, Power Point etc.

I.P. „CNSAPSA” oferă mediu de lucru modern, formare profesională și oportunități de creștere în carieră, salariu competitiv, pachet social complet și alte beneficii.

Invităm persoanele interesate în angajare la posturile respective să depună un CV la sediul I.P.„CNSAPSA” (mun. Chișinău, str. Grenoble 128 „U”) sau la adresa electronică [email protected], în termen de până la 17 februarie 2026 inclusiv. La CV se vor anexa copia diplomei de studii, precum și copii ale certificatelor de formare profesională în domeniu (în cazul existenței acestora).

La interviu vor fi invitate doar persoanele care întrunesc cerințele sus-enunțate.

Telefoane de contact: (022) 28 59 59 – Zoia BOICO
068433133 – Olesea PÂRCĂLAB

30/10/2025
Stimați producători, pasionați și promotori ai VINULUI MOLDOVENESC,Cu ocazia sărbătorii dedicate vinului – simbol al tra...
02/10/2025

Stimați producători, pasionați și promotori ai VINULUI MOLDOVENESC,

Cu ocazia sărbătorii dedicate vinului – simbol al tradiției, muncii și pasiunii, Instituția Publică Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor (IP CNSAPSA) adresează cele mai sincere felicitări tuturor celor care au contribuit la transformarea vinului moldovenesc într-o veritabilă poveste de succes, recunoscută atât în țară, cât și peste hotare.

Vă dorim realizări remarcabile, inspirație și perseverență în tot ceea ce faceți. Fie ca fiecare recoltă să vă aducă noi motive de mândrie, iar fiecare pahar de vin să spună povestea excelenței voastre!

Cu deosebită considerație,
Echipa IP CNSAPSA.

La data de 18 iulie, experții Organismului de certificare din cadrul I.P. „Centrul Național Sănătatea Animalelor Plantel...
22/07/2025

La data de 18 iulie, experții Organismului de certificare din cadrul I.P. „Centrul Național Sănătatea Animalelor Plantelor și Siguranța Alimentelor” au participat la o sesiune de instruire dedicată procedurii de verificare a respectării cerințelor caietului de sarcini de către producătorii de struguri și produse vinicole cu Indicație Geografică Protejată (IGP).

Evenimentul a fost organizat de către Oficiul Național al Viei și Vinului, cu implicarea dnei Elizaveta BREAHNĂ, consultantă principală în vinificație, și dlui Vladimir COROBCA, specialist principal în domeniul viticol.

În cadrul instruirii au fost abordate subiecte esențiale, precum metodele de verificare a plantațiilor de viță-de-vie cu IGP, principalele criterii de evaluare, precum și conformarea cu cerințele specifice din caietele de sarcini. De asemenea, s-a discutat despre trasabilitatea vinurilor cu IGP și aplicarea cerințelor specifice fiecărei arii geografice protejate.

Un alt punct important al agendei l-a constituit analiza celor mai recente modificări ale cadrului legislativ național și internațional privind produsele vitivinicole cu IGP și DOP, atât autohtone, cât și cele de import.

Adresăm mulțumiri echipei Oficiului Național al Viei și Vinului pentru aportul substanțial adus dezvoltării sectorului vitivinicol, pentru profesionalismul, dedicația și sprijinul constant oferit în consolidarea standardelor de calitate și conformitate în domeniu.

Cu recunoștință,
echipa I.P. CNSAPSA

26/05/2025

ANUNȚ

Instituția publică „Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor” (I.P. „CNSAPSA”) anunță existența posturilor vacante în cadrul Laboratorului testare produse alcoolice al instituției (sediul str. Grenoble 128 „U”) după cm urmează:

1. Specialist/ă coordonator/toare în Direcția încercări fizico-chimice din cadrul Laboratorului

Atribuții de bază:
- efectuarea încercărilor de laborator pentru determinarea indicilor fizico-chimici în produse vitivinicole/băuturi ce conţin alcool;
- pregătirea soluțiilor necesare pentru efectuarea încercărilor pentru care este autorizat;
- etalonarea echipamentelor, efectuarea verificărilor intermediare și lucrărilor de mentenanță ale acestora;
- elaborarea/actualizarea Rapoartelor de validare/verificare a metodelor și de estimare a incertitudinii;
- gestionarea înregistrărilor tehnice aferente activităților efectuate.

Cerințele postului:
- studii superioare/de licență/de master în profilul chimie/tehnologia produselor alimentare/oenologie;
- experiență de muncă – minim 3 ani de activitate în laborator de încercări în domeniul determinării calității produselor alimentare, inclusiv produse vitivinicole/alcoolice;
- cunoașterea standardelor de bază aferente activității de laborator;
- posedarea limbii române (fluent); posedarea limbilor rusă și engleză va reprezenta un avantaj;
- posedarea cunoștințelor avansate de operare la calculator: Word, Excel, Power Point etc.

2. Specialist/ă coordonator/toare în Secția produse alimentare a Direcției încercări fizice din cadrul Laboratorului

Atribuții de bază:
- efectuarea încercărilor de laborator pentru determinarea indicilor fizico-chimici în produse alimentare/conservate (sucuri și conserve, patiserie, cofetărie, panificație, brutărie, concentrate alimentare, cereale și produse din ele, uleiuri și grăsimi, nuci, miere etc.);
- pregătirea soluțiilor necesare pentru efectuarea încercărilor pentru care este autorizat;
- etalonarea echipamentelor, efectuarea verificărilor intermediare și lucrărilor de mentenanță ale acestora;
- elaborarea/actualizarea Rapoartelor de validare/verificare a metodelor și de estimare a incertitudinii;
- gestionarea înregistrărilor tehnice aferente activităților efectuate.

Cerințele postului:
- studii superioare/de licență/de master în profilul chimie/tehnologia produselor alimentare;
- experiență de muncă – minim 3 ani de activitate în laborator de încercări în domeniul determinării calității produselor alimentare;
- cunoașterea standardelor de bază aferente activității de laborator;
- posedarea limbii române (fluent); posedarea limbilor rusă și engleză va reprezenta un avantaj;
- posedarea cunoștințelor avansate de operare la calculator: Word, Excel, Power Point etc.

I.P. „CNSAPSA” oferă mediu de lucru modern, formare profesională și oportunități de creștere în carieră, salariu competitiv, pachet social complet și alte beneficii.

Invităm persoanele interesate în angajare la posturile respective să depună un CV la sediul I.P.„CNSAPSA” (mun. Chișinău, str. Grenoble 128 „U”) sau la adresa electronică: [email protected], în termen de până la 15 iunie 2025 inclusiv. La CV se vor anexa copia diplomei de studii, precum și copii ale certificatelor de formare profesională în domeniu (în cazul existenței acestora).

În CV se va face în mod obligatoriu referire la funcția/postul pentru care se aplică.

La interviu vor fi invitate doar persoanele care întrunesc cerințele sus-enunțate.

Telefoane de contact: (022) 28 59 59 – Zoia BOICO
068433133 – Olesea PÂRCĂLAB

Stimați producători, importatori, solicitanți reprezentanți ai părților interesate!Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii D...
19/04/2025

Stimați producători, importatori, solicitanți reprezentanți ai părților interesate!

Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire și speranță.

Paște Fericit!

Cu mult respect,
Echipa I.P. CNSAPSA

Address

Str. Grenoble 128 U
Chisinau

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 16:30

Telephone

+37322285959

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Laborator testare produse alcoolice posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Laborator testare produse alcoolice:

Share