Activitatea principală a firmei noastre este planificarea urbană, de la proiecte ample (planificare spațială, strategii), până la proiecte de mici dimensiuni (spații publice, grădini). De asemenea, avem experiență în proiectare de arhitectură a locuinței, design interior, peisagistică, studii de patrimoniu arhitectural și urbanistic. Această activitate este rezultatul studiilor aprofundate în dome
niul urbanismului realizate în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, al participării la multiple workshop-uri și concursuri în domeniu, și a experienței de 7 ani în domeniul urbanismului. După absolvire și obținerea Licenței în Urbanism și Amenajarea Teritoriului și a Masteratului în Planificare Urbană, am lucrat constant la proiecte de urbanism în cadrul mai multor firme și ne-am obținut dreptul de semnătură de la Registrul Urbaniștilor din România.
În 2012 am înființat propriul birou de urbanism, și oferim servicii de proiectare în urbanism firmelor care au nevoie de specialiști în domeniu și doresc să colaboreze cu noi. Obiectivul firmei noastre e să crească nivelul de performanță și calitate în domeniul planificării urbane, ținând cont de faptul că dezvoltarea urbană din România se află într-un stadiu incipient de evoluție. Dorim ca proiectele realizate de noi să facă parte și să amelioreze procesul evolutiv al urbanismului din România. Planificarea interdisciplinară și inovația sunt ambele necesare pentru satisfacerea beneficiarilor privați, dar și a administrațiilor locale, a comunităților locale și a echipei de proiectare. Lucrul în echipă și implicarea tuturor actorilor interesați în procesul de planificare este esențial pentru a genera un proiect de calitate care răspunde nevoilor beneficiarilor direcți și indirecți. Realizarea de proiecte unice, dar în același timp realistice (implementabile) reprezintă o provocare pentru noi, iar analizarea solicitărilor specifice fiecărui proiect generează un proces complex de planificare, care evoluează pe măsură ce se adaptează la cerințele clientului. Printre elementele principale care influențează evoluția unui proiect se pot menționa cererile clientului, scara proiectului, contextul proiectului, bugetul, planificarea eficientă, efectele pe termen lung, impactul asupra comunităților locale, protecția mediului natural și a patrimoniului construit. Funcționalitatea și eficiența fiecărui proiect reprezintă obiective principale al firmei noastre, la fel de important fiind factorul de creativitate, care este integrat în procesul de planificare.