05/11/2025
In contextul documentărilor mele continue despre marea mea pasiune privind comportametul uman, am revăzut deunăzi o caracteristica tare interesanta din lumea homarilor si mi-a plăcut la fel de tare ca si întâia oară cand am citit despre asta.
Se pare ca atunci cand un homar dominant sufera o înfrângere dura, pe lângă încrederea zdruncinata crunt (atat de crunt încât nu va mai purta alte batalii nici măcar cu acei homari pe care i-a învins in trecut), uneori si creierul acestuia se topește! Da, si nu in sens metaforic, ci la propriu! Ii va creste alt creier, secundar, mai pe măsura noii sale poziții sociale inferioare.
Inconfundabilul si strălucitul profesor canadian de psihologie, Jordan Peterson, nota referitor la asta ca, creierul originar nu ar fi suficient de sofisticat pentru a suporta transformarea din homar-rege in homar-vagabond 😀.
Si ma gândeam ca in esența, dar simplist exprimat, la noi, oamenii, nu se vede la fel, dar se întâmpla cam la fel 😊.
După pierderi, dureri, suferințe adânci, ne topim si noi, oamenii, in proporții si feluri asemănătoare si diferite deopotriva, la care concura, firesc, o multitudine de factori.
Si la fel de firesc si uman, putem sa rămânem - nu neaparat in mod constient - topiți in pierderile si suferintele noastre, așa cm putem sa alegem sa învățam sa ne refacem structurile interioare, nu insa precum homarul, ci in moduri care sa ne conducă spre un pic mai multă credinta in Dumnezeu, spre un pic mai multă înțelepciune, spre un pic mai multă bunătate cu noi înșine si cu ceilalți, spre deschiderea de a invata neîncetat din orice si oricând si de la oricine si, implicit, spre o viața cât mai buna.
Tu ce ai ales / alegi / ai alege?
🌞
