Fonduri Europene pe Bune

Fonduri Europene pe Bune Vrei să-ți începi afacerea cu finanțare nerambursabilă

Așa sună toate anunțurile care prive

14/10/2021

Nevoia de protecţie a mediului, presiunile de la nivel european, dar şi de la nivelul stakeholderilor din companii – clienţi, angajaţi – aduc din ce în ce mai des în discuţie trecerea către energia verde, produsă din surse regenerabile.

03/09/2021

Alocarea finanţării disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) pe criterii demografice, adică în funcţie de câţi locuitori are o localitate, este cea corectă, o abordare care ar permite accesul primăriilor în mod egal la fi­nan­ţare, crede Alisa Boghiţoiu, expert...

15/02/2021

De la depunerea unui pro­iect pentru finan­ţa­rea din fonduri euro­pe­ne a unei investiţii şi pâ­nă la aprobarea şi implementarea sa durează chiar şi cinci ani, spun unii dintre beneficiari.

10/02/2021

Fondurile europene ar putea fi un motor de creştere pentru multe com­panii din România, dar prin­tre punctele slabe ale mediului pri­vat românesc se află lipsa de ex­pertiză şi de informare cu privire la ce tre­buie să facă companiile pentru accesarea aces­tor forme de finanţare

Investiție de 70 de milioane de euro lângă Ploiești. Fabrica de frigidere va avea 63.000 de metri pătraţi desfăşuraţi pe...
30/01/2021

Investiție de 70 de milioane de euro lângă Ploiești. Fabrica de frigidere va avea 63.000 de metri pătraţi desfăşuraţi pe o suprafaţă de 130.000 de metri pătraţi, situat în Parcul Industrial Allianso din Ariceştii Rahtivani.

800 de noi locuri de muncă sunt create cu ocazia deschiderii unei noi fabrici de frigidere în România, compania anunţând că va demara producţia la finalul primăverii.

Creditarea în 2021Cu toate că există un sentiment de teamă ce te face să stai în expectativă, indiferent dacă vrei să fa...
08/12/2020

Creditarea în 2021

Cu toate că există un sentiment de teamă ce te face să stai în expectativă, indiferent dacă vrei să faci un credit ipotecar pentru cumpărarea unei locuințe, vrei să investești în imobiliare, să investești într-un business sau pur și simplu pentru nevoi personale, nevoia este cea care o să dicteze și creditarea din 2021. Băncile sunt bine capitalizate, puternice și cu scenarii de criză dezvoltate în ultimul deceniu. Dacă nu plasează banii în economie, banii aceștia vor începe să producă pierdere. Băncile în ultimii ani au diversificat portofoliile de produse cât și plasamentul lor, rezultând împărțirea riscului și o mai mare flexibilitate.

Despre anul 2021, credite, imobiliare

Chiar așa 😉Sursa: Costel Pătrășcan
20/11/2020

Chiar așa 😉
Sursa: Costel Pătrășcan

19/06/2020

"Morile de vânt" le-am văzut prima dată în filme și ni se păreau ceva magic. În realitate am văzut prima dată acum 11- 12 ani în Olanda și le-am asociat cu civilizația, cu dorința de a face profit dar protejând planeta. Acum când se pun în mișcare și cu aer de , par și mai frumoase. Să sperăm că sunt și profitabile 😉.
www.conexiuniurbane.ro
Foto: Daniel Despinoiu

14/01/2020

Totul începe de la o idee

Foto: Adrian Manea

01/01/2020

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a afirmat, în răspunsul unei interpelări adresate de către deputatul PNL Sorin Bumb, că programul Start-Up Nation ar putea fi lansat în primul trimestru al anului 2020.

La mulți ani  #2020!
01/01/2020

La mulți ani #2020!

Address

Bucharest

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Fonduri Europene pe Bune posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share