Deși o pregătire juridică, ni se spune, ne oferă foarte multe oportunități de care putem profita pe termen lung, observăm în jurul nostru cm mulți colegi din ani terminali aleg tot căile juridice clasice și nu înțelegem de ce se întâmplă acest lucru. Poate pentru că ideea de a-și planifica parcursul educațional sau profesional pe termen mediu sau lung nu exista în gândul lor, ori pentru că inform
ațiile legate de toate aceste oportunități există, dar nu sunt adunate într-un anume proiect. Atât cât am reușit noi, sperăm ca în Ghidul acesta să descoperiți măcar răspunsul la una dintre întrebările care vă frământă sau chiar poveștile oamenilor să vă inspire să vă doriți puțin mai mult de la voi înșivă. Scopul acestui proiect este de a spori competitivitatea europeană a tinerilor juriști astfel încât să își poată construi o carieră solidă, care să le pună în valoare talentul și capacitățile, dezvoltându-le un spirit activ ca cetățeni europeni și competențele cele mai potrivite într-un mediu economic și social dinamic, având în vedere creșterea gradului de angajabilitate pe piața locală și europeană a muncii. Drum în Drept este un proiect ELSA București și ediția a 6-a va fi lansată la sfarțitul lunii mai 2021.