08/04/2026
Cuviosul Paisie Aghioritul (1924–1994) a fost unul dintre cei mai luminoși duhovnici ai secolului al XX-lea, un monah athonit grec ale cărui cuvinte simple și viață petrecută în credință și curățenie au atins inimile credincioșilor. Născut în Capadocia și crescut în credință, Cuviosul Paisie Aghioritul a ales calea aspră a nevoinței monahale pe Muntele Athos, devenind un reper spiritual pentru pustnici și pentru oameni de rând deopotrivă, pentru ierarhi și pentru oameni simpli, pentru credincioși din toate colțurile lumii care veneau la el căutând un cuvânt de folos. Canonizat în anul 2015, Sfântul Paisie a lăsat în urmă o moștenire duhovnicească inepuizabilă — sfaturi pline de înțelepciune, minuni, mărturii cutremurătoare ale smereniei și ale dragostei față de aproapele — iar toate acestea îndreptățesc pe deplin existența unei cărți întregi care să-i fie dedicată. Există în spatele unei astfel de cărți, însă, o muncă tăcută, adesea nevăzută, pe care puțini o recunosc și și mai puțini o celebrează cm se cuvine: aceea a traducătorului. George Papadopol face parte din această categorie de oameni aparte, iar traducerea volumului „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul", scris de Ieromonahul Isaac, este o dovadă vie a devotamentului traducătorului față de cuvânt, față de credință și – nu în ultimul rând – față de cititor.
Nu vorbim despre o carte oarecare. Cele peste 600 de pagini ale acestui volum reprezintă o provocare formidabilă pentru orice traducător, chiar și pentru cei mai experimentați. Este vorba despre o biografie duhovnicească de o profunzime aparte, în care limbajul bisericesc exprima în limba greacă — arhaic, nuanțat, încărcat de teologie și de trăire isihastă — se împletește cu mărturii personale, cu dialoguri vii și cu o atmosferă monahală greu de redat în orice altă limbă. Fiecare frază poartă în ea greutatea unei tradiții spirituale milenare, iar cel care o traduce nu are voie să piardă nici o undă din acel suflu.
George Papadopol nu s-a mulțumit să traducă. El a însoțit textul cu note explicative, oferindu-le cititorilor români o ancoră în fața termenilor și a referințelor care altfel ar fi rămas obscure. Aceasta este marca traducătorului cu adevărat responsabil: el nu lasă cititorul singur în fața unui text dificil, ci îl ia de mână și îl conduce prin straturile de înțeles ale originalului.
Este momentul să spunem răspicat ceea ce se spune prea rar: traducătorii sunt artiști. Ei nu inventează lumile, dar le fac accesibile. Fără munca lor discretă și adesea prea puțin recunoscută și recompensată, marile opere ale literaturii universale, ale teologiei și ale culturii ar rămâne închise în limba în care s-au născut, inaccesibile milioanelor de cititori care nu stăpânesc acea limbă. George Papadopol a dăruit publicului român o carte pe care altfel nu ar fi putut-o citi, o carte despre unul dintre cei mai iubiți sfinți ai vremurilor noastre — Cuviosul Paisie Aghioritul — și a făcut-o cu acribie, cu evlavie și cu o pricepere demnă de toată lauda.
Să nu uităm, atunci când deschidem acest volum, că între noi și cuvintele Ieromonahului Isaac stă, nevăzut, un om care a petrecut nenumărate ore căutând cuvântul potrivit, construind propoziția care să nu trădeze originalul, notând și explicând ceea ce altfel ar fi rămas în ceață. Aceasta este arta traducerii — și George Papadopol a practicat-o cu dăruire.
https://www.facebook.com/reel/812546308563285
