14/10/2026
Nuanțele dintre “mă doare în cot” și “îmi pasă”
— “De ce nu vrei să mergi la școală?
— Nu pot.
— Te doare undeva?
— Da.
— Unde?
— Mă doare în cot.”
Așa arătau, în clasa întâi, multe dintre conversațiile mele matinale cu părinții. Nu voiam să merg la școală și găsisem această scuză.
Nu înțelegeam expresia. Pentru mine, cotul era cot, iar durerea era durere. Probabil auzisem cuvintele undeva și nu prea știam să le folosesc. Copiii mici nu disting nuanțele expresiilor.
Nu știu când am descoperit că poți spune „mă doare în cot” fără să te doară nimic. Și că, uneori, ceea ce nu te doare pe tine îl poate durea foarte mult pe celălalt. Dar știu că, la un moment dat, chiar am făcut o infecție la cot. Atât de mult a rostit copilul această expresie încât parcă i-a dat viață.
Parte din maturizarea noastră este și să înțelegem nu doar cuvintele, expresiile, dar și ceea ce este dincolo de ele, să citim și printre rânduri, să fim atenți la ce ne spune celălalt și la ce nu ne spune.
Mă gândesc la o replică banală, pe care o aud des: “Nu mi-ai spus” (asta când nu spunem celebrul “nu mi s-a spus”, mai impersonal, neasumat).
Am întâlnit oameni care spun, cu sinceritate, că, dacă vrei să se ocupe de ceva, trebuie să le ceri explicit. Pot înțelege asta până la un punct. Cererile clare ne scutesc de presupuneri, iar afirmațiile de tipul “Dacă ți-ar păsa, ai ști” pot pune o presiune nedreaptă asupra celuilalt.
Și totuși, mă întreb ce se întâmplă când aproape totul trebuie cerut.
Iau un exemplu simplu: se strică bazinul de la toaletă. Apa curge întruna, problema este acolo, în spațiul comun. Nu este neapărat clar cine trebuie să o rezolve. Dar între a o rezolva și a trece pe lângă ea există și o posibilă întrebare: “Ai chemat pe cineva sau mă ocup eu să chem / să repar?”
Pentru mine, diferența contează. Nu fiindcă întrebarea dovedește cât de mult ne pasă, deși este și aici o nuanță, dar și pentru că împarte și inițiativa, nu doar sarcina.
Când unul observă problema, caută soluția, cere ajutor și urmărește ce s-a făcut, iar celălalt intervine doar la cerere, lucrurile pot funcționa. Dar pentru primul poate deveni obositor să rămână mereu cel care le ține pe toate în minte.
Aș spune că merită să stăm puțin, înainte de a răspunde “Nu mi-ai spus”. Ajută, în dinamica unei relații, să reflectăm pentru a vedea dacă ne-a scăpat ceva, dacă într-adevăr contribuim sau dacă celălalt a ajuns să le organizeze pe toate.
Nu orice neatenție este nepăsare. Uneori avem propriile dificultăți, alteori vedem lucrurile diferit. Nici nu cred că grija înseamnă să anticipăm orice nevoie sau să intervenim fără să întrebăm. Dar îmi place ideea unei griji, unei atenții care poate însemna mai mult decât ne-am imagina. Uneori, ar fi suficientă o exprimare de tipul: “Văd că s-au adunat multe. Cu ce pot să ajut?”
În clasa întâi, “mă doare în cot” era scuza mea ca să nu merg la școală. Astăzi, mă gândesc la cât poate conta un simplu “Am observat, cm pot fi de folos?” Nu rezolvă totul, uneori chiar nu rezolvă mare lucru. Dar, de multe ori, înainte de orice ajutor, tocmai asta lipsește: să simțim că nu suntem singurii care văd ce e de făcut, că nu suntem singuri pe lume.
Georgeta Dendrino
