VMB Partners

Directions Website

VMB Partners Locul unde comunitățile locale și companiile găsesc soluții pentru finanțarea proiectelor mari.

VMB Partners reprezintă o rețea de consultanți cu expunere internațională în domenii precum administrație publică locală, finanțe publice, investiții directe și piețe de capital. Compania se află în slujba clienților săi, autorități publice locale și companii private, pentru atragerea resurselor financiare necesare dezvoltării acestora în cele mai avantajoase condiții.

Înființată în 1999, VMB Partners a consiliat primele emisiuni de obligațiuni municipale din România post-decembristă și realizat numeroase premiere în materie de finanțare a proiectelor de investiții. VMB Partners - De peste 20 de ani, numărul 1 în România pe piața obligațiunilor municipale

13/10/2026
13/10/2026

Emisiunea de obligațiuni a Municipiului Alba Iulia de 30 de milioane de euro — structurata de VMB Partners — ajunge pe 15 octombrie la Bursa de Valori București.

Alba Iulia a cerut pieței de capital 30 de milioane de euro. Investitorii au oferit 77,6 milioane, de peste 2,5 ori mai ...
28/09/2026

Alba Iulia a cerut pieței de capital 30 de milioane de euro. Investitorii au oferit 77,6 milioane, de peste 2,5 ori mai mult.

Dobânda n-a fost fixată dinainte, ci stabilită de piață printr-o licitație olandeză, mecanism adus de VMB Partners pe piața obligațiunilor municipale.
Rezultatul: marja a coborât la minimul intervalului anunțat (EURIBOR 6M + 2,5%), adică circa 120.000 € dobândă în minus în fiecare an.

Oferta a fost deschisă și cetățenilor: cu 100 € orice locuitor putea deveni creditor al propriei primări. Banii merg în refinanțarea datoriei și în două proiecte de mobilitate cofinanțate din fonduri europene.
Povestea completă a emisiunii structurate de VMB Partners: https://www.vmbpartners.ro/obligatiuni/emisiunea-de-obligatiuni-alba-iulia-i/

Emisiunea de obligațiuni Alba Iulia 2026 s-a încheiat cu succes la o suprasubscriere de peste 2,5 ori. Dar succesul adev...
27/09/2026

Emisiunea de obligațiuni Alba Iulia 2026 s-a încheiat cu succes la o suprasubscriere de peste 2,5 ori. Dar succesul adevărat este reprezentat de transformarea, sub coordonarea VMB Partners SA, a acestui interes remarcabil al investitorilor în diminuarea costurilor de finanțare pentru emitent.

Data contractării: 2002 Valoare: 1.600.000 lei

Cu adâncă durere, colegii de la VMB Partners își iau rămas bun de la Anca Cernea, membră a Consiliului de Administrație ...
08/07/2026

Cu adâncă durere, colegii de la VMB Partners își iau rămas bun de la Anca Cernea, membră a Consiliului de Administrație al companiei și prietenă dragă. Îi vom păstra mereu recunoștința pentru înțelepciunea, dreptatea și credința cu care ne-a fost alături.

Cu durere în suflete și cu speranța învierii ne luăm în aceste zile rămas bun de la scumpa noastră prietenă Anca Cernea. Ancuța ne-a fost tuturor întărire la greu, minte limpede în furtunile de întuneric, minciună și confuzii, curaj la momente de șovăială, medic neobosit al bolilor trupești și demnă mărturie de credință și conștiință creștine în lumea în care trăim. A tămăduit, a schimbat în bine atât de multe vieți, a dăruit fără măsură.

Miercuri, 8 iulie 2026, sicriul va fi depus spre priveghere la reședința de lângă catedrala greco-catolică Sfântul Vasile cel Mare din București (str. Polonă 50).
Joi, 9 iulie 2026, la orele 12, tot la catedrala greco-catolică Sfântul Vasile, întâi-stătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, PF Claudiu, și episcopul de București, PS Mihai, vor oficia slujba de înmormântare, după care sicriul va fi condus la cimitirul Bellu.

Anca Cernea s-a născut în 1965. Părinții ei, Ioan Bărbuș (lider al Tineretului Universitar Național Țărănesc înainte de 1947, senator și vicepreședinte PNȚ după 1989) și Elsa Anca Bărbuș (fiica fruntașului țărănist Victor Anca) se căsătoriseră în 1964, la capătul unei logodne de 17 ani – perioada de detenție politică a tatălui Ancăi.

Medic de profesie, după 1989, Anca a dus mai departe crezul și mărturia părinților ei, care au plătit cu ani grei de închisoare credința în Dumnezeu, prețuirea libertății și recuperarea tradiției democratice românești, în care partidele istorice păstrau calea cea dreaptă, chiar dacă aceasta nu era ușoară sau evidentă. A fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD, publicist și conferențiar pe teme politice, de familie, de morală creștină și etică medicală, preşedinte al Fundaţiei Ioan Bărbuş și membru al Asociației Medicilor Catolici. Mesajul Ancăi de la Sinodul pentru Familie al episcopilor catolici, desfășurat la Roma în prezența Papei Francisc, când a îndemnat Biserica Catolică să nu urmeze spiritul lumii, ci să întoarcă lumea către Dumnezeu, a avut un ecou profund în medile catolice internaționale.

Ultimele șapte luni au fost luni de suferință teribilă.

Ne mângâie însă credința că nu ne-ai părăsit, Ancuța. Ai trecut doar pe malul celălalt al drumului, iar firul dintre noi rămâne neîntrerupt, până în ziua Învierii, când ne vom reîntâlni. Tu ai dus mai departe munca și sacrificiul părinților tăi și ne-ai lăsat o temelie a credinței creștine, a libertății și a democrației. Crezul și mărturia ta sunt de acum ale noastre, iar noi vom clădi și mai departe pe temelia pe care ai pus-o și nu vom lăsa să se piardă ce ai zidit.

“Moartea nu contează.
Am trecut pe malul celălalt,
Nimic mai mult.
Am rămas tot eu, așa cm tu ești tot tu.
Unul pentru altul suntem ceea ce am fost mereu.
Vorbește-mi, chemându-mă pe nume, așa cm mi-ai spus mereu.
Nu-ți schimba tonul vocii: nu-mi vorbi nici solemn, nici trist.
Râzi așa cm râdeam împreună…
Roagă-te, zâmbește, gândește-te la mine, roagă-te cu mine.
Viața e și acum ceea ce a fost înainte: firul nu este tăiat.
De ce aș ieși din gândul tău, numai pentru că nu mă poți vedea?
Nu sunt departe… doar pe partea cealaltă a drumului…
În rest, sunt cu tine.
Inima mea e plină de tine și toată tandrețea e acum mai limpede și mai pură.
Șterge-ți, așadar, lacrimile și nu mai plânge, dacă mă iubești.
(Henry Scott Holland)

Se prelungește până la 31 decembrie 2025 termenul pentru aplicații la granturile PNRR de până la 300.000 euro, oferite d...
01/09/2025

Se prelungește până la 31 decembrie 2025 termenul pentru aplicații la granturile PNRR de până la 300.000 euro, oferite de MIPE companiilor listate la BVB.

Ești o companie românească și vrei să te listezi la Bursa de Valori București cu sprijin nerambursabil prin PNRR?

VMB Partners S.A. oferă consultanță specializată pentru accesarea fondurilor PNRR dedicate sprijinirii listării companiilor pe piața de capital.

Te sprijinim în:
✔ Aplicarea pentru finanțare;
✔ Pregătirea ofertei publice;
✔ Asistență pentru derularea listării la BVB.

Contactează-ne la adresa de mail: [email protected] pentru a discuta despre eligibilitatea companiei tale și pașii următori!

VMB Partners – Consultantul tău de încredere în drumul spre bursă.

Anunțăm prelungirea până la 31 decembrie 2025 a termenului până la care companiile care iau în calcul listarea la Bursa de Valori București pot aplica pentru granturi de până la 300.000 de euro oferite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Finanțate în cadrul Plan...

09/07/2025

Cum se poate crește absorbția fondurilor europene din PNRR prin obligațiuni?

Valentin Miron, președintele VMB Partners.

19/06/2025

💰 Proiecte mari de infrastructură pot fi finanțate fără a afecta bugetul local colectat din taxele și impozitele contribuabililor! 🏗️

Valentin Miron, președintele VMB Partners, explică într-un mod clar: spre deosebire de taxele și impozitele din bugetul local, obligațiunile atrag capital privat pentru investiții în infrastructură, generând dezvoltare economică și oferind o dobândă rezonabilă.

"Impozite și taxe ele reprezintă un procent infim din masa monetară existentă, care ar fi disponibilă pentru astfel de investiții", spune președintele VMB Partners.


👉 Urmărește clipul și află cm poate primăria ta să dezvolte infrastructura inteligent! Pentru detalii complete, vezi interviul integral cu Valentin Miron: https://www.youtube.com/watch?v=UiNtH03iw6c .

12/06/2025

🚀 Principiul echității sociale în investițiile publice: Lecții din SUA pentru România 🏗️

În această secvență, Valentin Miron, președintele VMB Partners, explică de ce finanțarea proiectelor de infrastructură, precum un pod, trebuie să fie echitabilă pentru toate generațiile. 💡 Află cm obligațiunile municipale pot susține dezvoltarea locală pe termen lung, conform modelului aplicat cu succes în SUA și Australia!

👉 Urmărește acum și vezi cm poate și primăria ta să finanțeze proiecte majore fără a pune presiune pe bugetul actual!

TREI SOLUȚII PENTRU REDUCEREA DEFICITULUI BUGETAR, FĂRĂ MAJORAREA TAXELOR ȘI IMPOZITELORAm transmis către mai mulți fact...
03/06/2025

TREI SOLUȚII PENTRU REDUCEREA DEFICITULUI BUGETAR, FĂRĂ MAJORAREA TAXELOR ȘI IMPOZITELOR

Am transmis către mai mulți factori politici de decizie, dar public și aici trei soluții concrete, cu aplicabilitate imediată, pe care le consider mai mult decât utile pentru reducerea deficitului bugetar, făsă a majora taxele și impozitele.

1. Cotarea la bursă (acolo unde e cazul) și vânzarea parțială a participațiilor statului, cu păstrarea totuși a pachetului majoritar, la companiile profitabile, precum: Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, CN Aeroporturi București, Romsilva, CE Oltenia etc. Se poate face în 3-6 luni prin ABB (accelerated book building) către administratorii de fonduri de pensii (pilonul 2 si 3).

Rezultate estimate: Chiar și în condițiile păstrării unei participații statului la peste 66 % în fiecare societate, venitul suplimentar la bugetul de stat (BS) poate fi estimat la peste 4,3 miliarde EUR. Contribuie la îndeplinirea reformei R9 din PNRR. Contribuie la îndeplinirea obiectivelor din strategia guvernului de dezvoltare a pieței de capital. Este necesar a fi evaluat impactul asupra dividendelor speciale în anii următori.

2. Cotarea la bursă și vânzarea parțială a participațiilor unităților administrativ-teritoriale (UAT), cu păstrarea totuși a pachetului majoritar, în cazul operatorilor regionali de apă, precum și accelerarea, cu același scop, a transformării în societăți pe acțiuni (SA) a aeroporturilor rămase încă sub formă de regii autonome.

Rezultate estimate: Reducerea transferurilor directe sau indirecte de la bugetul de stat către UAT-urile respective, reprezentând sume destinate investițiilor în infrastructură - de ex.: Anghel Saligny (direct), CNAIR (indirect) etc. - cu aproximativ 1,9 miliarde EUR. Contribuie la îndeplinirea reformei R9 din PNRR. Contribuie la îndeplinirea obiectivelor din strategia guvernului de dezvoltare a pieței de capital.

3. Refinanțarea creditelor bancare ale UAT-urilor eligibile prin emisiuni de obligațiuni de tip bullet și încurajarea bunelor practici de diversificare a instrumentelor datoriei publice locale prin utilizarea obligațiunilor, care să fie refinanțate la maturitate, până la atingerea unei perioade totale cumulate de finanțare egală cu perioada de amortizare contabilă a investițiilor respective. Este suficientă exceptarea obligațiunilor municipale de la alin. (4), (4^1) și (10) ale art. 63 din legea 273/2006.

Rezultate estimate: Reducerea cheltuielilor la bugetul de stat consolidat cu cca. 300 milioane EUR. Contribuie la îndeplinirea obiectivelor din strategia guvernului de dezvoltare a pieței de capital.

- Valentin A. Miron, președinte VMB Partners

VMB PARTNERS – SOLUȚII PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI Cum obții finanțări pentru proiectele UAT? VMB Partners oferă consultanță financiară independentă, orientată către interesele împrumutatului. Consultanță emitere obligațiuni Consultanță parteneriat public-privat Urmărește inter...

Address

Dumbrava Rosie 2
Bucharest
020463

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when VMB Partners posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share