28/09/2026
Am vorbit azi cu o absolventă a cursului de Comunicare Strategică de Business. Printr-o conjunctură momentan și aparent nefavorabilă ei, e nevoită să nu-și mai promoveze serviciile pe social media. Contravine unor norme ale jobului principal.
Sigur că emoția e puternică. Sigur că se activează rana de nedreptate, furia, dorința de a se compara cu alții care au voie, când ea nu are. Și e firesc. Dar după ce trecem prin emoție și ne uităm obiectiv, ce vedem?
Ce văd eu e că se bazează exclusiv pe social media pentru promovare și vânzare. Și văd asta la 90% dintre fostele cursante, deși la curs am vorbit despre cm să-ți faci bază de date, strategie de newslettere, blog, parteneriate strategice, evenimente, networking, PR, apariții media, apariții în podcasturi, prezență în comunități de nișă și în comunități complementare.
Așa că mă întreb unde am greșit eu ca trainer. UNDE nu am apăsat suficient de tare, unde nu am învârtit suficient cuțitul în rană, ca absolventele să înțeleagă că pe social media nu suntem în casa noastră. Site-ul și baza de date, da, sunt ale noastre. Acolo putem păstra comunicarea oricând, chiar dacă dintr-odată, din motive care țin sau nu de tine, nu mai poți comunica public despre serviciile tale.
Și ca să trecem la acțiuni concrete.
Dacă vrei să vinzi în continuare, dar nu vrei sau nu poți să fii vizibilă:
👉 mergi la clientele pe care le-ai avut deja și propune-le un program de mentorat, nivelul doi sau un abonament de comunitate
👉 oferă beneficii foștilor și actualilor clienți care îți recomandă serviciile și îți aduc clienți noi
invită personal 5 persoane în programul nou; o să vezi că valorează mai mult decât 100 de like-uri
👉 revizuiește colaborările pe care le-ai avut în ultimii doi ani în diferite comunități, vezi dacă și cm îți servesc și reactivează relațiile
👉încearcă să vinzi B2B, dacă serviciile tale se potrivesc; nu e nevoie să fie corporații, pot fi și firme cu câțiva angajați
👉vezi dacă există fonduri nerambursabile pentru ce faci tu; poate faci un proiect de responsabilitate socială prin care ajungi la o categorie de public care altfel n-ar fi ajuns la tine
Știu că o să săriți: dar la mine social media funcționează! Și la mine. Nu spun să renunțați la ea. Spun să nu vă sprijiniți tot business-ul pe un singur picior.
Vestea proastă? Un sistem de vânzare care nu depinde de feed se construiește în luni de zile și se perfecționează în ani.
Vestea bună? Poți să începi azi, cu un singur telefon. Și mai ales cu un mindset de creștere, de antreprenor, nu de antrenor, coach sau nutriționist care doar livrează servicii. Gândește în ecosisteme care să te susțină.
Foto: Amaze