28/08/2026
DRONA – RISCUL DE SECURITATE FIZICĂ PE CARE ÎNCĂ NE PREFACEM CĂ NU-L VEDEM
O provocare pentru evaluatorul de risc, nu doar pentru structurile militare.
Există momente în care realitatea ne obligă să ne revizuim teoriile.
Uneori o face o explozie. Alteori o breșă într-un sistem informatic. Iar în ultimii ani, din ce în ce mai des, o face o dronă.
Problema este că, în domeniul securității fizice, avem tendința de a privi drona ca pe o problemă care aparține altcuiva: armatei, poliției de frontieră, aviației, autorităților portuare sau structurilor de informații.
Este o abordare comodă.
Și, cred eu, din ce în ce mai greu de susținut.
Datele oficiale ale Ministerului Apărării Naționale arată că, până la 28 august 2026, în România au fost identificate 33 de drone sau fragmente de drone numai în acest an, față de 16 în întregul an 2025. De la începutul războiului din Ucraina, cifra a ajuns la 69. În plus, MApN consemnează 25 de situații de acces neautorizat în spațiul aerian sau maritim românesc în 2026.
Aceste cifre NU înseamnă că 69 de drone au atacat obiective din România. Și aici trebuie să fim riguroși: categoriile MApN nu sunt cumulative, iar același incident poate fi înregistrat în mai multe categorii. Dar ele demonstrează ceva mult mai important pentru evaluatorul de risc: drona a devenit o realitate operațională în proximitatea obiectivelor românești.
Iar unele dintre obiective sunt chiar cele pe care noi le considerăm „obiective de infrastructură critică”.
În luna august, două drone de tip Gerbera au fost descoperite în Marea Neagră, în apropierea proiectului energetic Neptun Deep și au fost distruse controlat. Un alt incident a implicat o dronă găsită la câteva sute de metri de infrastructura offshore, despre care s-a stabilit ulterior că avea încărcătură explozivă.
La 16 august, un avion F-18 al misiunii NATO de poliție aeriană a doborât o dronă care pătrunsese în spațiul aerian românesc. A fost a patra situație de acest tip în 2026, potrivit relatării Reuters.
Și aici începe problema noastră
Ce facem noi, evaluatorii de risc la securitatea fizică, cu această realitate?
O ignorăm, ca până acum, pentru că „nu este prevăzută expres” într-o grilă?
O trecem la capitolul „alte amenințări”?
O menționăm într-o frază la finalul analizei, pentru a putea spune ulterior că am avut-o în vedere?
Sau încercăm să înțelegem fenomenul și să vedem dacă schimbă cu adevărat profilul de risc al obiectivului analizat?
Pentru că o dronă nu trebuie să lovească direct o clădire pentru a produce un eveniment de securitate.
Poate filma.
Poate observa.
Poate cartografia.
Poate urmări un flux de persoane sau de vehicule.
Poate transporta un dispozitiv.
Poate cădea accidental.
Poate fi utilizată pentru recunoașterea preliminară a unui obiectiv.
Poate provoca panică.
Poate determina evacuarea unei zone.
Poate întrerupe activitatea unei infrastructuri.
Iar în anumite situații poate produce efecte mult mai grave.
Cu alte cuvinte, drona nu este doar un obiect zburător. Este un vector de amenințare.
O nouă vulnerabilitate?
Nu neapărat.
Mai corect spus, o vulnerabilitate veche devine exploatabilă printr-o tehnologie nouă.
Gardul protejează perimetrul.
Ușa protejează accesul.
Sistemul de control acces verifică persoana.
CCTV-ul supraveghează zona.
Paza intervine.
Dar ce se întâmplă dacă amenințarea vine de la 100-200 de metri deasupra obiectivului?
Gardul nu mai contează.
Poarta nu mai contează.
Nici turnicheții.
Nici controlul accesului.
Și chiar și un sistem video performant poate deveni inutil dacă nu este conceput pentru detectarea și urmărirea unei amenințări aeriene.
Avem, prin urmare, o situație interesantă: investim mult în protecția perimetrului unui obiectiv, dar este posibil să nu fi evaluat niciodată serios posibilitatea ca amenințarea să ocolească pur și simplu perimetrul.
„Dar ce am putea face?”
Aici intervine diferența dintre o analiză de risc făcută pentru a îndeplini o obligație administrativă și una făcută pentru a proteja efectiv un obiectiv.
Evaluatorul nu trebuie să devină operator de sisteme anti-dronă.
Nu trebuie să propună armament.
Nu trebuie să stabilească proceduri militare.
Dar trebuie să pună întrebarea corectă:
"Poate o dronă să afecteze securitatea obiectivului analizat?"
Dacă răspunsul este „da”, amenințarea trebuie analizată.
Și nu generic.
Trebuie analizate cel puțin:
- natura obiectivului;
- amplasarea și proximitatea față de zone cu risc;
- existența unor obiective critice în apropiere;
- posibilitatea observării obiectivului din exterior;
- vulnerabilitatea instalațiilor;
- aglomerările de persoane;
- activitățile desfășurate;
- posibilitatea accesului aerian necontrolat;
- consecințele unei căderi sau explozii;
- capacitatea actuală de detectare și alertare;
- timpul de reacție;
- existența unor proceduri pentru astfel de situații.
Și mai ales trebuie analizat efectul asupra obiectivului, nu doar probabilitatea ca o dronă să apară.
Pentru că aceeași dronă poate reprezenta un risc nesemnificativ pentru un depozit gol și un risc major pentru un stadion plin, un spital, un obiectiv energetic sau o instalație industrială.
Problema nu este drona. Problema este abordarea noastră.
În securitate, una dintre cele mai periculoase fraze este:
„Până acum nu s-a întâmplat.”
În cazul dronelor, această afirmație devine cu atât mai fragilă cu cât avem deja exemple concrete în România.
Nu discutăm despre un scenariu SF sau despre unul alarmist.
Nu discutăm despre o posibilitate teoretică.
Discutăm despre obiecte care au fost identificate, recuperate, doborâte sau neutralizate pe teritoriul ori în proximitatea României.
Iar dacă aceste evenimente se multiplică, întrebarea nu mai este dacă drona trebuie luată în calcul în analiza de risc.
Întrebarea devine:
"De ce nu am luat-o în calcul până acum?"
Un risc nou cere și o mentalitate nouă
Analiza de risc la securitatea fizică nu poate rămâne blocată în paradigma în care amenințarea vine pe jos, cu mașina sau prin gard.
Tehnologia schimbă amenințarea.
Iar atunci când amenințarea se schimbă, trebuie să se schimbe și analiza noastră.
Poate că nu toate obiectivele au nevoie de sisteme anti-dronă.
Probabil că nici nu ar fi rațional.
Dar toate obiectivele care pot fi afectate de un astfel de eveniment trebuie să beneficieze de o evaluare realistă a acestei amenințări.
Pentru că între „nu avem nevoie de protecție anti-dronă” și „nu ne-am gândit niciodată la dronă” există o diferență profesională uriașă.
Prima este o concluzie.
A doua este o omisiune.
Iar evaluatorul de risc ar trebui să știe întotdeauna diferența.
Poate că drona nu este încă o amenințare pentru toate obiectivele.
Dar este deja o amenințare pe care niciun evaluator serios nu-și mai poate permite să o ignore.
