24/01/2026
Preluare FB de la Florin Ursache
Sărăcia și lipsa educației, naște monștri.
Un nou caz de crimă a zguduit România. De această dată vorbim despre o crimă premeditată în rândul minorilor, ceea ce este absolut îngrijorător.
Doi adolescenți din Timiș și-au ucis colegul după ce au premeditat crima mai bine de o lună de zile. De crime am auzit cu toții, se întâmplă din diverse motive, sunt inevitabile, nu doar la noi în țară, ci pretutindeni. Dar mai îngrijorător decât crima în sine este motivul. Iar motivul este unul halucinant. Invidia.
Au premeditat moartea colegului lor pentru faptul că deținea bunuri la care ei doar visau, cm ar fi o trotinetă electrică sau un ATV. Deci, exact cm spuneam, un motiv absolut halucinant.
Am mai scris despre invidie în urmă cu niște ani de zile. Consider că invidia este o boală. Ea apare, de regulă, în familiile fără educație sau cu educație precară, afectând cu precădere segmentul de populație fără condiție materială.
Bineînțeles că nu este o regulă. Invidia apare atât la bogați, cât și la săraci. Asta nu înseamnă că, dacă ești bogat, ești prin definiție și educat. Dar, conform studiilor sociologice, procentul cel mai mare al persoanelor care suferă de această boală numită invidie este semnificativ mai mare în rândul familiilor sărace, cu un nivel foarte scăzut al educației.
Tocmai din acest motiv, în unele state opulența nu este afișată ostentativ. Nu din pudoare, ci din rațiuni de siguranță socială. Datele Eurostat arată clar că statele cu inegalități mari de venit, precum România sau Bulgaria, înregistrează rate mai ridicate ale infracționalității violente raportat la populație, comparativ cu statele nordice, unde diferențele sociale sunt mai reduse, iar accesul la educație este mult mai echilibrat.
Problema reală nu este trotineta electrică sau ATV-ul. Problema reală este frustrarea acumulată ani la rând, lipsa modelelor, absența limitelor morale și incapacitatea de a gestiona eșecul personal. Când un copil crește într-un mediu în care i se repetă constant că alții au pentru că fură, pentru că înșală sau pentru că sunt „șmecheri”, nu pentru că muncesc sau învață, acel copil ajunge să creadă că dorința se poate transforma în ură, iar frustrarea într-o pedeapsă aplicată celui considerat „vinovat” doar pentru faptul că are.
Deci nu vorbim despre dorința de a obține un bun, ci despre dorința de a-l elimina pe cel care îl deține. Invidia nu mai caută posesia, ci distrugerea. Iar când această logică se instalează în mintea unor copii, crima ajunge să fie percepută nu ca o atrocitate, ci ca o formă greșită, dar acceptată interior, de reglare a nedreptății pe care ei cred că o trăiesc.
Deci nu vorbim doar despre un derapaj juvenil, ci despre eșecul profund al adulților care au lăsat acei copii fără repere, fără valori si fără alternative reale.
Conform unui raport UNICEF din 2023, peste 40 la sută dintre copiii din mediul rural din România sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială. În același timp, abandonul școlar depășește 15 la sută, unul dintre cele mai ridicate procente din Uniunea Europeană. Acolo unde școala dispare, unde părinții nu mai reprezintă un reper, unde statul lipsește, apare violența. Nu ca excepție, ci ca mecanism de reglaj.
Această crimă nu este un accident izolat. Este rezultatul unui cumul de eșecuri. Eșecul familiei, eșecul școlii, eșecul comunității, eșecul statului. Iar atunci când niște copii ajung să creadă că soluția pentru frustrarea lor este să ia viața altui copil, nu mai vorbim despre un simplu act penal, ci despre o problemă profundă de sănătate socială.
Sărăcia, combinată cu lipsa educației, nu produce doar lipsuri materiale. Produce resentiment, ură, invidie, monștri. Iar dacă nu înțelegem asta acum, vom continua să ne prefacem surprinși de tragedii care, de fapt, sunt anunțate din timp, zi de zi, în statistici, în școli abandonate, în familii distruse și în tăcerea noastră colectivă.
In concluzie, minorii respectivi, din punctul meu de vedere, chiar daca au comis o crima monstruoasa, ei poarta cea mai mica vină. Este un esec al întregii societății românești.
Niciun copil nu merită să fie sărac.
Nici de bani, nici de educație, nici de repere, nici de speranță. Atunci când Statul acceptă ca o parte dintre copiii lui să crească în sărăcie, fără șanse reale, fără sprijin, fără modele, își asumă implicit consecințele.
Și mai retineți încă ceva: Ce s-a întamplat acum, nu este o tragedie. Este un avertisment pentru totă lumea.
Dacă nu înțelegem că investiția reală trebuie să fie în educația copiilor, în reducerea inegalităților și în sprijin real pentru familiile vulnerabile, ce s-a întâmplat acum va deveni o nouă normalitate.
Pentru că sărăcia și lipsa educației, naște monștri. Și nu de ieri de azi, ci de când e lumea.
