14/12/2022
COMUNICAT DE PRESĂ,
Reamintim modificarile :
• plafonul de 500.000 de euro se aplica incepand cu veniturile anului 2023 ;
• 4. La articolul 47 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 500.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile; "
• Textul amendat :
• e)prevederile pct. 4, 30, 43, 48, 49, 51-53, 71, 73-75, 81, 83-86 se aplică începând cu veniturile aferente anului 2023;
• nu se face regularizare la dividendele interimare distribuite in anul 2022 ( n.r. se pot distribui doar din profitul la 30.09.2022 )
• „În cazul dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cota de impozit pe dividende este de 5%, fără recalcularea impozitului pe dividende respective, după regularizarea acestora pe baza situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2022, aprobate potrivit legii”.
• Legat de POS aici :
Modificari aduse si prevederilor din OG16/2022 referitor la mijlocul de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice
S-a modificat pragul fiind exprimat in lei : 50.000 lei si s-a clarificat ca se va lua in calcul incasarile in numerar si nu cifra de afaceri .
" 1. La articolul 1, alineatele (3), (31) și (32) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(3) Persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata, așa cm acestea sunt definite de Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele care desfășoară activități de prestări de servicii, care realizează în cursul unui an încasări în numerar cu o valoare mai mare de 50.000 lei, au obligația să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice.
Prin activitatea de prestări de servicii, în sensul prezentului alineat, se înțelege operațiunea definită la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare
(3^1 ) Obligația de acceptare de către persoanele juridice prevăzute la alin. (3) a cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, se naște începând cu trimestrul următor celui în care încasările în numerar din cursul anului respectiv au depășit pragul de 50.000 lei.
(3^2) În cazul în care, timp de 2 ani consecutivi, pragul menționat la alin. (3) nu a fost depășit, entitățile desemnate la alin. (3) nu mai au obligația de acceptare a cardurilor de
debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, dar pot opta pentru continuarea acceptării acestor instrumente de plată. "