Niro Investment Group

Directions Website

Niro Investment Group NIRO Investment Group este un grup de firme 100% privat, cu o experienţă de peste 25 de ani în investiţii, dezvoltarea şi managementul proprietăţilor.

30/09/2026

NIRO Investment Group, prezent la recepția organizată de Ambasada Chinei cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze.

Pe 29 septembrie, Ambasada Republicii Populare Chineze în România a găzduit recepția oficială dedicată celei de-a 77-a aniversări a fondării Republicii Populare Chineze.

Evenimentul, organizat de Excelența Sa Chen Feng, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, a reunit reprezentanți ai corpului diplomatic, ai instituțiilor și ai mediului de afaceri, într-un cadru dedicat relațiilor bilaterale și dialogului internațional.

Din partea NIRO Investment Group au participat dl Valentin Macovescu - Director Comunicare, Imagine și Protocol, dna Ioana Petrescu - General Manager Corinthia Bucharest, și dna Viorica Dăncilă, Președinte al Casei Româno-Chineze.

Cu o experiență de peste trei decenii în dezvoltarea relațiilor economice și comerciale, NIRO Investment Group continuă să acorde importanță dialogului cu partenerii săi internaționali.

29/09/2026

Un weekend în care polo-ul internațional și ospitalitatea s-au întâlnit la Singureni Manor.

În perioada 25–27 septembrie, cea de-a treia ediție Singureni Manor Polo Cup a reunit în România echipe și jucători internaționali pentru trei zile dedicate unuia dintre cele mai spectaculoase sporturi ecvestre.

Corinthia Bucharest, parte din portofoliul de hospitality al NIRO Investment Group, a continuat și în acest an parteneriatul cu Singureni Manor Polo Cup, în calitate de partener oficial și Team Sponsor. Statutul de Team Sponsor presupune prezența unei echipe în competiție sub numele și identitatea sponsorului.

Echipa CORINTHIA/SASS’ Restaurant & Lounge/Evviva Polo Club St. Moritz a ajuns în finala mică a competiției, încheind turneul pe locul al patrulea, după un meci foarte disputat, decis la un singur gol.

Parteneriatul a început la București, unde Corinthia Grand Hotel du Boulevard a găzduit recepția oficială de deschidere a turneului, reunind jucători, organizatori, parteneri și invitați înaintea weekendului competițional.

NIRO Investment Group a fost reprezentat la eveniment de Clitemnestra Bugheanu Gâdea, Președinte al Consiliului de Administrație, Valentin Macovescu, Director Comunicare, Imagine și Protocol și Radu Zencenco, Head of Hospitality; Mihaela Istrate, Director Executiv Dragonul Roșu; Raluca Mihăescu, Director General Grand Hotel Boulevard; alături de Ioana Petrescu, General Manager, și Sandra Răileanu, Director Vânzări & Marketing, din partea Corinthia Bucharest.

Un parteneriat care aduce împreună sportul internațional și hospitality-ul de referință și contribuie la dezvoltarea unei noi tradiții a polo-ului în România.

18/09/2026

NIRO Investment Group, prezent la „A Night of Indonesia”

Valentin Macovescu, Director Comunicare, Imagine și Protocol al NIRO Investment Group, a participat la recepția dedicată celei de-a 81-a aniversări a Zilei Independenței Republicii Indonezia – „A Night of Indonesia”.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului diplomatic, instituțional și de afaceri într-o seară dedicată culturii, dialogului și relațiilor internaționale, completată de momente artistice și experiențe interactive inspirate de tradițiile și identitatea Indoneziei.

Participarea la astfel de întâlniri reflectă deschiderea NIRO Investment Group către dialog, cooperare internațională și construirea unor relații bazate pe încredere și respect reciproc.

Mulțumim organizatorilor pentru invitație și pentru o seară care a adus mai aproape cultura și spiritul Indoneziei.

La mulți ani Republicii Indonezia și poporului indonezian!

16/09/2026

Două zile de muzică, energie, întâlniri și momente care au dat un ritm aparte cartierului Floreasca.

Am zâmbit, am ascultat, am descoperit, ne-am oprit pentru câteva clipe și ne-am bucurat de un oraș care a devenit scenă, loc de întâlnire și spațiu pentru experiențe împărtășite.

Sound District Floreasca a fost, dincolo de programul artistic, despre oameni și despre bucuria de a fi împreună.

Ne bucurăm că NIRO Investment Group a fost parte din această primă ediție și că am putut susține o inițiativă care aduce cultura mai aproape de comunitate și transformă spațiul urban într-un loc viu.

Mulțumim organizatorilor, artiștilor, partenerilor și tuturor celor care au făcut parte din cele două zile de Sound District Floreasca.

În acest weekend, Floreasca devine scenă. Iar la Sound District, cultura se ascultă, se descoperă și se imprimă.Pe 11 și...
11/09/2026

În acest weekend, Floreasca devine scenă. Iar la Sound District, cultura se ascultă, se descoperă și se imprimă.

Pe 11 și 12 septembrie, NIRO Investment Group este partener al primei ediții Sound District Floreasca, festivalul urban care aduce muzica, arta și comunitatea în Parcul Verdi și pe străzile cartierului.

Printre experiențele pregătite pentru public se numără și atelierul de linogravură susținut de NIRO, unde participanții își pot imprima propria lucrare și pot pleca acasă cu o amintire creată chiar de ei.

În jurul acestei experiențe, 488 de artiști vor transforma Floreasca într-un traseu cultural viu, cu muzică clasică, operă, jazz, alternative și sonorități contemporane, alături de ateliere, instalații și activități pentru toate vârstele.

Pentru NIRO, susținerea Sound District Floreasca înseamnă apropierea culturii de oameni și crearea unor experiențe care dau o nouă viață orașului.

📍 Floreasca – Parcul Verdi și străzile din jur
📅 11–12 septembrie 2026
🎟️ Acces gratuit

Programul complet este disponibil pe
https://sound-district.ro/

̦ti

Diplomația înseamnă dialog. Cultura îi dă identitate.NIRO Investment Group a participat la recepția oficială organizată ...
03/08/2026

Diplomația înseamnă dialog. Cultura îi dă identitate.

NIRO Investment Group a participat la recepția oficială organizată de Ambasada Regatului Maroc în România, cu ocazia Zilei Tronului, una dintre cele mai importante sărbători naționale ale Regatului Maroc, care marchează aniversarea urcării pe tron a Majestății Sale Regele Mohammed VI.

Compania a fost reprezentată de Valentin Macovescu, Director Comunicare, Imagine și Protocol.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai corpului diplomatic, ai autorităților române și ai mediului de afaceri, oferind un nou prilej pentru consolidarea dialogului și a relațiilor dintre România și Regatul Maroc. Seara a fost completată de un concert susținut de formația marocană BlackKoyo, care a adus în prim-plan tradiția muzicii Gnaoua.

Pentru NIRO Investment Group, participarea la astfel de evenimente reflectă angajamentul de a susține dialogul internațional și de a contribui la dezvoltarea unor parteneriate construite pe respect, încredere și deschidere către colaborare.

29/07/2026

🌱 NIRO Investment Group în campania „Dezvoltăm România Sustenabil”

Cum construiești un hotel pentru următorii 30 de ani?

În cadrul campaniei „Dezvoltăm România Sustenabil”, NIRO Investment Group prezintă viziunea din spatele proiectului Swissôtel Bucharest – un proiect în care sustenabilitatea nu este o etapă a dezvoltării, ci unul dintre principiile de la care aceasta începe.

De la certificarea internațională BREEAM și soluțiile de eficiență energetică, până la modul în care sunt gândite funcțiunile și relația clădirii cu orașul, fiecare decizie urmărește aceeași idee: dezvoltarea responsabilă.

🎥 Vă invităm să urmăriți reportajul realizat în cadrul campaniei și să descoperiți unul dintre cele mai importante proiecte de hospitality aflate în dezvoltare în România.

Trofeul Carpați NIRO revine la Pitești, înaintea Campionatului Mondial U18.În perioada 23–25 iulie, Pitești Arena găzdui...
23/07/2026

Trofeul Carpați NIRO revine la Pitești, înaintea Campionatului Mondial U18.

În perioada 23–25 iulie, Pitești Arena găzduiește Trofeul Carpați NIRO – Handbal Feminin U18, competiție internațională care reunește echipele naționale ale României, Egiptului, Japoniei și Tunisiei.

Pentru naționala României, turneul reprezintă ultima etapă de pregătire înaintea Campionatului Mondial de Handbal Feminin U18, pe care țara noastră îl va găzdui începând cu 29 iulie.

Ca partener de tradiție al handbalului românesc și sponsor al competiției, NIRO Investment Group susține performanța, competițiile care pregătesc viitorul și generațiile care vor reprezenta România pe scena internațională.

Le dorim mult succes tuturor echipelor și îi invităm pe iubitorii handbalului să fie alături de tinerele tricolore la Pitești Arena!

Dialogul și cooperarea internațională se construiesc prin prezență, comunicare și parteneriate de lungă durată.NIRO Inve...
17/07/2026

Dialogul și cooperarea internațională se construiesc prin prezență, comunicare și parteneriate de lungă durată.

NIRO Investment Group a participat la recepția oficială organizată de Ambasada Republicii Populare Chineze în România, cu prilejul celei de-a 99-a aniversări a înființării Armatei Populare de Eliberare a Chinei.

Compania a fost reprezentată de Clitemnestra Bugheanu Gâdea, Președinte al Consiliului de Administrație, alături de Mihaela Istrate, Director Executiv Dragonul Roșu, Robert Rotaru, Director Executiv Overland, și Mili Miloud, Expert Relații Internaționale.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai corpului diplomatic, ai autorităților și ai mediului de afaceri, oferind un nou prilej pentru consolidarea dialogului și a relațiilor de cooperare dintre România și Republica Populară Chineză.

Pentru NIRO Investment Group, astfel de întâlniri reprezintă oportunități de a consolida parteneriate construite în timp și de a contribui la dezvoltarea relațiilor economice și instituționale dintre cele două țări.

Address

Strada Traian 184-186, Etaj 2, Sector 2
Bucharest
024045

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Niro Investment Group posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share