21/12/2023
Seara, după ce se înnoptase deja, lângă piciorul unui stâlp de iluminat un bărbat căuta frenetic în patru labe.
apropiindu-mă, l-am observat agitat, acoperea întreagă rază a cercului de lumina dată de stâlp, apoi se rezema de stâlp cu mâna în șold și cu o postură de resemnare.
își lua avant să plece de acolo, dar se întorcea și începea căutarea și mai vehement ...
Cand am ajuns în dreptul lui l-am întrebat:
- Ce ați pierdut? că poate cu două perechi de ochi și lanternele de la telefon ajută.
- Cheile, am pierdut cheile, răspunse plin de speranță că mai vine cineva în sprijinul căutării sale! Au un breloc albastru în formă de cârmă, pe care l-am primit cadou de la tata la 18 ani... Nu se poate sa îl pierd!
Mă apuc și caut și eu. Deși nu o văzusem niciodată, cârma albastra îmi era călăuză, reper și criteriu de a alege dacă să mă aplec sau nu să caut printre frunze.
După minute întregi de povești ale cheilor și de acoperire de 3 ori a zonei respective... întreb:
- Dar, oare. ești sigur că le-ai pierdut aici? Când și unde le-ai avut ultima dată?
- Oh, nu. Nu le-am pierdut aici, dar aici e lumină și pot să le caut....
Povestea este o ficțiune, nu mă cred atât de bravă încât să mă opresc și să ajut un bărbat care caută ceva în noapte,
dar mi-a plăcut maxim această metaforă datorita impactului deciziei asupra a ceea ce căutam: "cârma albastră"și cm o facem de multe ori superficial acolo unde nici nu are cm să fie, dar ne face nouă căutarea aparent mai ușoară.
o las să se așeze și în tine și poți să îmi scrii conștientizări care duc la întrebări foarte bune.