26/09/2017
View Full Size Image
„A cunoaşte pe alţii este o mare ştiinţă, dar cunoaşterea de sine este suprema ştiinţă” (Lao Dzi)
Uneori, chiar dacă nu avem o problemă deosebită, ne-am dori să evoluăm ca persoane, să ne cunoştem mai bine, să ne dezvolăm psihologic şi emoţional.
Autocunoaşterea ne ajută să identificăm modalităţi de a face faţă cu succes situaţiilor cotidiene, să ne folosim cu maximă eficienţă calităţile, să comunicăm mai bine cu ceilalţi, să facem faţă conflictelor şi să ne dezvoltăm în plan personal.
Grupul de autocunoastere prin tehnici psihodramatice, specifice, bazate pe joc, ne ajută să acţionam în situaţii concrete de viaţă. Potenţialul creativ, potenţialul de schimbare, este activat prin psihodramă.
Vă anunţăm deschiderea noului grup de autocunoaştere şi dezvoltare personală prin tehnici psihodramatice.
Durata grupului: 50 de ore
Durata unei sesiuni: 8 ore bilunar sau 4 ore săptămânal
Număr locuri: minimum 4, maximum 8
Perioada de înscrieri: octombrie 2017
Taxa de participare: 20 lei/oră
Locaţia: Cluj-Napoca
Participarea la acest grup este precedată de o întâlnire individuală – interviu, constând într-o discuţie liberă cu coordonatorii grupului, în care sunt abordate aspecte legate de funcţionarea grupului.
Plata pentru primele 10 de ore se efectueaza la începutul grupului.
Coordonatori :
Daniela Benţa – sexolog; terapeut de psihodramă; asistent social, trainer autorizat.
Lucia Samochiş – psihoterapeut practicant în terapii cognitiv comportamentale si in n psihodrama; doctorat în medicină; formator autorizat.
Pentru înscriere şi orice alte detalii ne găsiţi la:
[email protected]
Vă aşteptăm să străbatem împreună drumul cunoașterii de sine!
__._,_.___