15/07/2026
În perioada comunistă, când se strica televizorul, radioul sau casetofonul, nu te gândeai să cumperi altul. Îl înveleai într-o pătură, îl ridicai cu grijă și porneai cu el spre atelierul de depanare.
Înăuntru mirosea a praf, metal încins și cositor. Pe rafturi stăteau aparate desfăcute, lămpi, cabluri și carcase fără capace. Meșterul asculta problema cu un aer serios, completa un bon și spunea o frază pe care mulți o țin minte: „Reveniți săptămâna viitoare.”
Săptămâna devenea uneori două, apoi trei. Tata trecea după serviciu să întrebe dacă a venit piesa. Mama păstra bonul într-un loc sigur, iar copiii întrebau aproape zilnic când se întoarce televizorul. Dacă era un film sau un meci important, familia mergea la vecini, unde se înghesuiau mai mulți oameni într-o singură cameră.
Detaliul greu de uitat era că aparatul putea reveni acasă reparat doar pe jumătate. Imaginea tremura, sunetul dispărea pentru câteva secunde, iar tata îi mai dădea câte o palmă ușoară în lateral. Uneori funcționa.
Unii își amintesc cu dor vremea în care lucrurile erau reparate și folosite ani întregi. Meșterii pricepuți erau respectați, iar vecinii se ajutau când cineva rămânea fără radio sau televizor. Alții își amintesc nervii, piesele lipsă, drumurile repetate și dependența de „cineva care cunoștea pe cineva”.
Nu era neapărat mai bine. Era o viață în care aproape nimic nu se arunca, dar nici nu se înlocuia ușor.
Azi schimbăm aparatele repede și rareori mai știm cine le-ar putea repara. Atunci, întoarcerea unui televizor de la depanare putea aduna din nou toată familia în aceeași cameră.
Ce aparat din casa voastră a fost reparat de nenumărate ori?
