25/07/2018
La începutul lunii februarie 2018, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, comerț și antreprenoriat a anunțat lansarea programului Start-up Nation 2018. Depunerea proiectelor va debuta in luna septembrie.
Prin intermediul programului Start-up Nation Romania, antreprenorii care au înființat (după 31 ianuarie 2017) sau vor înființa o firmă (SRL), vor putea obține fonduri nerambusabile de până la 44.000 euro de la stat, în cadrul unui concurs de proiecte. Vor fi finanțate 10.000 de planuri de afaceri, din toata țara. Dacă nu aveți o firmă înființată în anul 2017 sau 2018, puteți să înființați una acum.
Domeniile de activitate care vor fi finanțate și punctate, conform grilei de punctaj publicată de AIPPIMM, sunt:
1) IT și producție – 40 p ( aici se încadrează și atelierul de croitorie) - recomandat
2) Industrii creative (educație, domeniul sportiv, medical, publicitate,evenimente,etc.) – 35 p – recomandat
3) Servicii (restaurante, cafenele, service-auto, spalatorie, rent-a-car,agenții turistice,etc.)- recomandat
30 p 4) Comerț – 25 p
Suma maximă care poate fi obținută:
200.000 de lei (sau aproximativ 44.000 de euro) este suma primită maximum în cadrul programului. Aceasta reprezintă o contribuţie de maximum 100% din valoarea proiectului.
Cheltuieli eligibile prin acest program:
Cheltuielile eligibile:
· echipamente și utilaje
· spații de lucru
· autoutilitare
· autoturismele limitate însă la 36.000 fără TVA și doar unul singur pe sociectate. Limitările acestea nu sunt valabile pentru activitățile de taxi, școala de șoferi, rent-a-car
· echipamente de climatizare/încălzire
· echipamente de obținere a unei economii de energie
· echipamente IT
· mobilier
· birotică
· chirii doar pentru spații care nu au destinație locativă
· cheltuiala salarială completă în limita salariului mediu pe economie
· realizare pagini web
· francize
· licențe
· cursuri de antreprenoriat
· software
· consultanță
· În ceea ce privește TVA-ul, aceasta este eligibilă pentru firmele care nu sunt platitoare de TVA.
Normele acestui program nu sunt finale, dar probabil că aproximativ 90% din acestea vor rămâne neschimbate.