12/06/2026
„Ieftin” acum, „scump” mai târziu: Lecția dură a unui control neașteptat 💡
Recent, am fost sunată de un fost client cu care am lucrat în luna martie.
Mă solicitase pentru un audit intern, dorind să știe dacă locația sa este pregătită pentru o eventuală inspecție.
Am mers la locație, am analizat fluxurile, am identificat riscurile și am întocmit un raport detaliat cu toate neregulile. Soluțiile propuneau investiții necesare pentru conformitate. Răspunsul a fost:
„Momentan nu. Funcționez așa de mult timp și este ok.”
Alegerea a fost respectată, iar auditul s-a încheiat acolo.
Zilele trecute, primesc un telefon urgent. A venit controlul de la ANPC. Rezultatul?
O amendă considerabilă și obligația de a face, sub presiune și cu costuri mult mai mari, exact investițiile pe care le-am recomandat cu câteva luni în urmă.
Regretul clientului?
„Dacă aș fi investit atunci, aș fi ieșit mult mai ieftin și aș fi evitat tot acest stres.”
De ce scriu despre asta?
Nu pentru a spune „v-am zis eu”, ci pentru a trage un semnal de alarmă. Într-un business alimentar, conformitatea nu este o opțiune sau o birocrație inutilă, ci o formă de protecție pentru afacerea ta.
💰 Calculul este simplu:
Costul prevenirii (audit + investiții necesare) este o investiție în continuitatea afacerii tale.
Costul ignorării (amendă + remediere sub presiune) este o pierdere care îți poate bloca fluxul de numerar și reputația.
Voi cm priviți aceste situații? Considerați că auditul intern este o cheltuială sau o asigurare pentru afacerea voastră?
Aștept părerile voastre în comentarii! 👇