30/01/2020
Avand in vedere publicarea Legii 129/2019 privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului care a intrat in vigoare incepand cu 21 iulie 2019, in termen de 12 luni de la intrarea in vigoare a acestei legi, societatile inregistrate in registrul comertului trebuie sa depuna DECLARATIA BENEFICIARULUI REAL.
Nerespectarea de catre administratorul care reprezinta societatea a acestei obligatii constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 la 10.000 lei, iar daca in termen de 30 de zile de la aplicarea sanctiunii reprezentantul persoanei juridice nu a depus declaratia privind datele de identificare a beneficiarului real, la cererea ONRC, Tribunalul va putea pronunta dizolvarea societatii.
Declaratia se depune la inmatriculare, ANUAL, in termen de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare anuale, iar daca intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaratia se depune in termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.