30/07/2026
📈📉
292 de apeluri de finanțare disponibile în 2026 sună ca o veste excelentă. Și e o veste excelentă, până în momentul în care începi să le citești pe toate și realizezi că, de fapt, nu te-ai apropiat de niciuna.
Hai să fim sinceri o secundă, câți dintre voi au deschis calendarul MIPE, au văzut sute de rânduri, programe, domenii, bugete, și au închis fila cu sentimentul că "e mult prea complicat, mă ocup altă dată"? Nu e lene, e o reacție firească la o cantitate mare de informație fără un filtru clar. Doar că "altă dată" e exact momentul în care apelul relevant pentru tine s-a deschis și s-a închis deja.
Calendarul estimativ pentru 2026 conține 292 de apeluri de proiecte, cu o valoare totală de peste 6,6 miliarde de euro, împărțite între programe naționale, 176 de apeluri, și programe regionale, 116 de apeluri. Numărul mare nu e o problemă de rezolvat citind totul, e o problemă de rezolvat prin eliminare. Nimeni, nici cel mai mare departament de proiecte, nu aplică la 292 de apeluri. Aplică la unul, poate două, dar alese cu precizie chirurgicală, nu la întâmplare.
Aici e lecția reală, cea care se confirmă la firmele cu care lucrăm, cei care se împrăștie pe multe apeluri "ca să nu rateze nimic" ajung, de fapt, să rateze pe toate, pentru că nu au timp să pregătească niciun dosar cu adevărat solid. Cei care aleg unul singur, dar îl pregătesc din timp, cu documentație completă și un plan de investiții coerent, sunt cei care câștigă competiția. Fondurile europene nu se dau pe principiul "cine aplică la mai multe", se dau pe principiul "cine se pregătește cel mai bine pentru apelul potrivit".
Ce poți face concret, ca să faci alegerea corectă, din 292? Un cadru simplu, în trei filtre. Primul filtru, elimină tot ce nu se pliază pe domeniul tău de activitate și pe stadiul actual al firmei, un apel excelent pentru cercetare aplicată nu are sens pentru o firmă care are nevoie de echipamente de producție.
Al doilea filtru, verifică perioada estimată de depunere și bugetul alocat, unele apeluri au ferestre foarte scurte, de o lună, iar bugetele mici se epuizează rapid, într-un regim competitiv.
Al treilea filtru, alege apelul unde ai deja, sau poți obține rapid, cea mai mare parte din documentația cerută, pentru că timpul de pregătire, nu ideea de proiect, decide de multe ori câștigătorul.
Fondurile europene nu recompensează entuziasmul de a aplica la tot. Recompensează claritatea de a alege un singur drum și de a-l parcurge bine, până la capăt.
Voi cm alegeți, de obicei, apelurile la care vă orientați, aveți un criteriu clar sau vă ghidați după intuiție? Spuneți-ne în comentarii cm decideți, poate exact experiența voastră ajută pe cineva care se simte, chiar acum, pierdut în calendarul de 292 de apeluri.
Vă dorim succes în activitate,
Echipa N&C Consulting