23/08/2026
De când Mira a intrat în stadiul gândirii simbolice, viața noastră e plină de imaginație. Animismul, care teoretic apare de la 3 ani, potrivit lui Piaget, la Mira e în plină floare acum, la 2,5 ani, și tot ce mișcă și ce nu mișcă e viu în mintea ei. Deodată, obiectele din casă care treceau neobservate, au proporții uriașe, le vrea aruncate sau ascunse. Perdelele, ațele, sforile, lămpile, boxele și orice mai intră în malaxorul imaginației ei ne umple buzele de explicații nesfârșite, ne pune răbdarea la încercat și nervii pe chituci.
Pentru că în vreme ce anxietatea e cauzată de puternica ei imaginație, impecabila ei memorie episodică (ține minte lucruri aproape de când s-a născut 🫣) și achizițiile precoce cognitiv, dar asincron emoțional (totuși, 2,5 ani încă), și deci anxietatea are o logică, și îmi doresc să o întâmpin și să o formez corespunzător să relaționeze cu frica, totuși devine și extremă când incapacitează anumite activități. Și deodată, sunt părintele care vrea să liniștească, dar și adultul care vrea să o ajute să progreseze, și evident, sunt și omul care are limite și rămâne fără răbdare.
Soțul meu mi-a spus azi "chiar că primul an e cel mai ușor". Și la noi primul a fost greu tare, cu 16 dinți, nedormit, plâns, alergii, reflux, n analize și medici. Dar nici greul de acum nu e chiar ușor, îi dau dreptate. În unele zile mă apucă panică și pe mine că parcă mă depășește această dezvoltare fulger a ei. Și totuși, nu am încotro decât să mă mobilizez și să caut soluții. La ce se poate, că la unele încă nu am găsit, încă ne plimbam prin medici.
Deși mi-aș dori să scriu mai des aici, uneori nici nu știu ce să spun ca să aibă vreun folos. Așa că am scris acum cu folos pentru mine, pentru că uneori am senzația că o să explodez și cu sănătatea mintală a mamelor ... nu e loc de așa ceva. Mai bine scriu.
Dar apoi, dacă vă ajută și pe voi să știți că nu e totul roz în a crește un pui de om în unele cazuri, scriu și pentru voi. Că pare iarba mai verde la ceilalți, câteodată. 🫣❤️
