12/08/2026
Situația creditelor neperformante ale populației se menține la un nivel relativ redus, însă perspectivele pentru perioada următoare indică nevoia de prudență.
Potrivit celui mai recent raport asupra stabilității financiare, publicat de Banca Națională a României, rata creditelor neperformante (NPL) pentru populație s-a situat la 2,9% în martie 2026, ușor sub nivelul de 3,0% înregistrat în aceeași perioadă a anului precedent.
Este un semnal pozitiv, mai ales în contrast cu evoluția din zona companiilor nefinanciare, unde rata NPL a urcat la 5,6%, cu 1,2 puncte procentuale peste nivelul din urmă cu un an, un indiciu că presiunile economice actuale se resimt inegal, în funcție de segmentul de creditare.
Pentru populație, însă, tabloul nu este lipsit de semnale de atenție. BNR estimează că, până în martie 2027, probabilitatea de nerambursare pentru creditele de consum ar putea crește de la 3,0% la 3,4%, într-un context economic care continuă să pună presiune asupra bugetelor populației. Pentru creditele imobiliare, creșterea anticipată este mult mai modestă, de la 0,25% la 0,32%, ceea ce arată că riscul se concentrează în special pe zona creditării de consum.
Aceste evoluții arată că, deși situația actuală rămâne relativ stabilă, este important ca eventualele semnale de dificultate financiară să fie identificate și gestionate din timp. Un dialog început devreme între debitori și creditori poate facilita identificarea unor soluții sustenabile înainte ca situația financiară să se deterioreze.
„În credit management, prevenția este mai eficientă decât reacția. Identificarea timpurie a dificultăților financiare și abordarea acestora prin dialog și soluții adecvate pot reduce riscul deteriorării situației și pot facilita identificarea unor soluții sustenabile pentru ambele părți. O abordare proactivă contribuie atât la protejarea echilibrului financiar al consumatorilor, cât și la menținerea calității portofoliilor de creditare", precizează Marius Scripniciuc, Head of Client Management, Fire Credit.
Sursa: Banca Națională a României – Raport asupra stabilității financiare, iunie 2026.