Vinuri Recas

Vinuri Recas Magazin specializat în comercializarea vinului îmbuteliat și vrac a mărcii Cramele Recaș. Apoi Statele Unite în Wallmart, Total wines, Fresh & Easy.

POVESTEA
„Cramele Recaș” este unul din cei mai mari producatori de vin din România. De la o podgorie cu notorietate strict locală, în prezent ocupă poziția 5 (top zf, 2012 – cu o crestere de doua locuri fata de anul precedent) pe piața autohtonă și este într-o continuă expansiune. Este în top ca exportator de vin îmbuteliat din România, la fel și ca importator, însă este printre primii producători

care au impus o calitate și un echilibru pentru toate gamele de vin, de la entry level, la super premium. Cramele Recaș a crescut de la o cramă cu dotări la nivelul comunismului de anii '70, la una dintre cele mai moderne din România, la același nivel cu cramele internaționale de renume a vinului modern. Încrederea consumatorilor a fost reconfirmată de aprecierea clienților de pe piețe mature și concurențiale. Cramele Recaș exploatează o suprafață de aproximativ 1100 de hectare viță de vie situată în zona Recaș, județul Timiș, iar în Miniș, Arad, încă 20 de hectare plantate cu Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, soiuri folosite pentru vinurile de top. Alte soiuri de struguri cultivate de Cramele Recaș sunt: Merlot, Pinot Noir, Cabernet Franc, Syrah, Negru de Dragasani, Novac, Acalon, Cadarca, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Feteasca Regala, Feteasca Alba, Pinot Gris, Viognier, Muscat Ottonel, Furmint, Riesling Italian, Riesling de Rin. Compania are o capacitate de producție și stocare de aproximativ 20 milioane de litri, fiind dotată modern în urma unor investiții ce totalizeaza peste 10 milioane de euro. Producătorul bănățean exportă în țări precum Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Japonia, Canada, Rusia, Olanda, Cehia, Slovacia, Suedia, Estonia, Australia și altele. În anul 2011, Cramele Recaș a exportat un total de 1 950 000 sticle, iar în 2012 peste trei milioane de sticle, ceea ce înseamnă mai mult de două milioane de litri de vin. Brandurile de import sunt: Paparuda, Umbrele, Cosmina, Frunza, I heart, Calusari, Discovery, Dreambird și Unwined. Cea mai mare piață este în Anglia unde vinurile sunt prezente în peste 10 000 de hypermarketuri și în patru din primele șase lanțuri de supermarket - inclusiv cei 3 lideri de piață: Asda Stores, Tesco și Sainsbury. Dezvoltarea brandurilor Recaș a început cu vinurile de retail – Schwaben Wein, value for money – și a continuat, organic, prin crearea unor vinuri cu personalitate, pentru segmentul consumatorilor pretențioși – Sole, Solo Quinta și Cuvee Uberland. Rezultatele au fost confirmate repetat, atât de premiile obținute la cele mai importante concursuri naționale și internaționale de profil (Solo Quinta - “Vinalies Internationales”, Paris, Franta - Medalia de Aur si Trofeul Exceptional award pentru cel mai bun vin alb sec din concurs – probabil cea mai mare distincție obținută vreodată de un vin românesc), cât și prin creșterea vizibilă a cifrei de afaceri și a popularității. Inovația tehnologică a mers, tot organic, mână în mână cu investiția în oameni și cu o viziune de a seta un trend, cel al calității. Cramele Recaș este printre singurii producători care au încercat să se focalizeze pe vinuri curate, seci și moderne și care au avut masa critică, atât ca număr de hectare, producție, putere de penetrare a pieței, cât și ca investiție în oameni ca să reușească. Cramele Recaș a setat un nou trend, un nou gust al vinului românesc, la nivelul larg al pieței. Astfel, au creat câte un vin pentru fiecare gust, dar nu se opresc aici. Constant, pentru că au noțiunea varietății, pe piață apare câte un nou vin sub sigla Cramele Recaș, o nouă etichetă, un nou sortiment, încă un gust care va fi satisfăcut.

În 2012, au fost finalizate lucrările la instalatia de tratare a apei reziduale, care a devenit una din cele mai moderne din Europa. Astfel, a fost eliminat complet impactul asupra mediului. Echipa de vinificatori, formată din Hartley Smithers (Australia) și Nora Iriate (Spania), ambii veterani în lumea vinului internațional, supraveghează întreg procesul de vinifcare, alaturi de vinificatorul rezident Florin Voloacă, începand de la culesul strugurilor până la îmbuteliere. Țelul lor este de a aplica cele mai bune metode de producție pentru fiecare sticlă de vin și pentru a îmbunătăți și păstra calitatea naturală a strugurilor.

27/11/2025

Weekendul prelungit merită să înceapă cu un vin care își poartă eleganța în mod firesc. Surprinde-ți gustul și simțul cu Solo Quinta, inconfundabilul cupaj semnat de Cramele Recaș, cel mai premiat producător român în 2024 și 2025 în cadrul competițiilor internaționale desfășurate în Germania și Austria. 🥇

10/10/2025
04/10/2025

🇩🇪🇦🇹 Dacă există două țări recunoscute în lume pentru rigurozitate și standarde înalte de calitate, acestea sunt Germania și Austria.
👉De aceea, pentru noi e cu atât mai valoros faptul că, pentru al doilea an la rând, Cramele Recaș a fost desemnat 𝐂𝐄𝐋 𝐌𝐀𝐈 𝐁𝐔𝐍 𝐏𝐑𝐎𝐃𝐔𝐂Ă𝐓𝐎𝐑 𝐃𝐄 𝐕𝐈𝐍 𝐃𝐈𝐍 𝐑𝐎𝐌Â𝐍𝐈𝐀 în trei dintre cele mai mari competiții internaționale organizate aici: AWC Vienna, Mundus Vini Germania și Berliner Wein Trophy Germania.
🏆 Această distincție confirmă că munca noastră zilnică – de la vinurile entry-level până la cele super premium – se ridică la nivelul de expertiză al celor mai exigenți jurați.
🍷 Pentru noi, această distincție înseamnă mai mult decât un premiu: e confirmarea că Banatul poate sta cu mândrie pe aceeași scenă cu cele mai respectate regiuni viticole din lume.

19/08/2025
03/06/2025

🍷Calitatea recunoscută IMplicit de la entry-level la super-premium nu este doar o poziționare, ci propriul stil de a aborda vinurile la Cramele Recaș, pe care toți colegii noștri și-l asumă în fiecare zi.
🍷De la cel mai recent concurs internațional, Vinarium International Contest, ne-am întors acasă cu 6 noi medalii, toate de AUR:
🥇Castel Huniade Roze
🥇IMplicit Aligoté, nou lansat
🥇IMplicit Fetească Neagră
🥇SOLE Chardonnay
🥇SOLE Fetească Regală
🥇 SELENE Fetească Neagră
👉Rămânem recunoscători pentru că putem promova renumele vinului românesc și peste hotare, prin toate aceste distincții locale și internaționale. Însă, mai presus de toate, vă suntem recunoscători vouă, tuturor celor care faceți parte din și care ne ajutați să ducem povestea vinului românesc mai departe IMplicit, în fiecare zi.

20/04/2025

𝐇𝐫𝐢𝐬𝐭𝐨𝐬 𝐀 Î𝐧𝐯𝐢𝐚𝐭!

🥂 Paștele acesta, să ciocnim cu bucurie: un pahar EXplicit Rară Neagră & Merlot pentru voie bună și unul IMplicit Aligotè pentru momente de suflet petrecute alături de cei dragi. 🐣
✨ Paște Fericit din partea întregii echipe de la Cramele Recaș!

17/04/2025
11/04/2025

🥇 Aurul se întoarce (din nou) acasă, la Cramele Recaș!
🍷Două dintre cele mai îndrăgite vinuri roze din portofoliul nostru, Castel Huniade Roze și Muse Night Roze, revin din competiția Concours Mondial de Bruxelles cu prestigioase medalii de aur, confirmând încă o dată standardele înalte de calitate pe care le menținem în fiecare gamă – de la entry-level până la super premium.
🥇 🌎 Această nouă recunoaștere internațională reprezintă încă un pas important prin care așezăm cu mândrie vinul românesc pe harta mondială.
🍷Vă invităm să vă bucurați cu drag de vinurile medaliate.

07/04/2025

Address

Oradea, Strada Biruintei, Nr. 66
Oradea
410505

Opening Hours

Monday 08:00 - 20:00
Tuesday 08:00 - 20:00
Wednesday 08:00 - 20:00
Thursday 08:00 - 20:00
Friday 08:00 - 20:00
Saturday 09:00 - 19:00
Sunday 09:00 - 13:00

Telephone

0771777770

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Vinuri Recas posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Vinuri Recas:

Share