31/03/2026
‼️OUG nr. 19 din 2026 privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, respectiv benzină şi motorină, şi pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata situaţiei de criză, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienţilor casnici din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026-31 martie 2027
Monitorul oficial nr. 237 din 26.03.2026
✅OUG nr. 19/2026 aduce reglementări în domeniul comerțului cu combustibili în scopul combaterii scumpirii accelerate a prețului la combustibili.
În acest sens, se declară situație de criză pe piața țițeiului de la data intrării în vigoare a ordonanței – 26 martie 2026 și până în data de 30 iunie 2026. În funcție de evoluția situației internaționale este prevăzuta posibilitatea prelungirii situației de criză.
✅Pentru protejarea economiei și a populației, în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2026 și 30 iunie 2026 valoarea medie a adaosului comercial pentru benzină și motorină în segmentul rafinare și vânzare angro și cu amănuntul, exceptând exporturile și livrările
intracomunitare, este limitată la cel mult valoarea medie anuală a adaosului comercial practicat pentru aceste produse în anul 2025 de către fiecare operator economic care importă, produce benzină și motorină, distribuie și/sau comercializează aceste produse.
✅Prin adaos comercial se înțelege valoarea rezultată din diferența dintre veniturile înregistrate din
vânzarea produselor menționate anterior și cheltuielile
corespunzătoare costului de achiziție, respectiv costului de producție al acestora, astfel cm sunt acestea înregistrate în contabilitate, în segmentul rafinare și vânzare angro și cu amănuntul, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
✅Prin valoarea medie anuală a adaosului comercial se înțelege raportul dintre totalul veniturilor înregistrate din vânzarea produselor minus cheltuielile corespunzătoare costului de achiziție, respectiv costului de producție al acestora în segmentul
rafinare și vânzare angro și cu amănuntul, astfel cm au fost acestea înregistrate în contabilitate în anul 2025, și cantitatea totală de produse vândute, exprimată în litri, tone, pentru fiecare tip de produs. Această modalitate de calcul se aplică în mod
corespunzător și pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2026.
✅Pe perioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2026, pentru operatorii economici vizati de dispozițiile ordonanței, valoarea medie anuală a adaosului comercial calculată pentru anul 2025 constituie limită maximă pentru adaosul comercial. Pentru operatorii economici noi înființați valoarea medie anuală a adaosului comercial aferent aceleiași perioade se raportează la valoarea medie a adaosului comercial calculat pentru lunile de activitate desfășurată în cursul anului 2025.
✅Limitarea adaosului comercial se aplică pentru fiecare operator economic din circuitul de import,
producție, distribuție, comercializare, respectiv la nivelul activităților de comercializare cu ridicata și cu amănuntul.
✅Valoarea medie anuală a adaosului comercial pentru anul 2025, precum și calculul care a determinat valoarea se comunică ANAF. Modalitatea de
comunicare se stabilește prin ordin al președintelui ANAF emis în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. În termen de 5 zile de la data publicării ordinului președintelui ANAF, operatorii economici comunică valoarea medie anuală a adaosului comercial.
Sursa:
Prietenii contabilitatii, revista electronica de contabilitate si alerta fiscala!Pentru clientii speciali: 0765.216.760 , 0723.530.139