12/02/2020
Compania noastră, Disz Tipo S.R.L., care fără falsă modestie a devenit un brand pe piața ambalajelor din hârtie și carton din România, a sărbătorit 25 de ani de activitate, de proiecte mai mari sau mai mici de succes, de provocări permanente, de progres, de bune și rele!
Poate că 25 de ani reprezintă puțin în viața unui om, dar înseamnă foarte mult în viața unei firme...noi știm foarte bine acest lucru!
Momentul aniversar a avut loc la sediul firmei, în data de 16 Ianuarie, o zi cu totul specială în existența noastră, întrucât am sărbătorit-o alături de clienți, furnizori, colaboratori, oficialități locale, adica de cei care ne-au fost alături în acest sfert de veac și ne-au ajutat să ne dezvoltăm, să evoluăm și să fim ceea ce suntem azi! A fost o zi în care ne-am bucurat să putem spune că perseverența, curajul și ambiția ne-au fost răsplătite pe deplin!
Credem ca pasiunea, viziunea curajoasă, încrederea în reușită, implicarea totală în proiecte și devotamentul față de clienții noștri sunt cele mai importante ingrediente ale succesului!
Mulțumim clienților și furnizorilor pentru încredere, înțelegere și colaborare, mulțumim partenerilor pentru sprijinul acordat în realizarea proiectelor noastre și nu în ultimul rând, multumim echipei noastre care prin entuziasm, pasiune și multă muncă ne-a ajutat să creștem, întrucât valoarea companiei noastre este reprezentată de suma valorilor tuturor angajaților noștri! Fără doar și poate, Disz Tipo a crescut prin oameni...și crește oameni!
La Mulți Ani, Disz Tipo! 19.12.1994 - 19.12.2019