Smart Fond Consulting

Smart Fond Consulting Expertiza noastră este în domenii precum sănătate, auto, comerț, agricultură, horeca și multe altele.

Smart-Fond Consulting este o companie tânără și agilă, cu o echipă de consultanți cu o experiență vastă în accesarea de Fonduri Nerambursabile Europene și Guvernamentale. Suntem stabiliți în Tulcea și, datorită tehnologiei și stilului nostru de lucru, am colaborat excelent cu firme care au avut proiecte în toate regiunile de dezvoltare din România. Lucrând pentru zeci de programe de finanțare euro

pene și guvernamentale, abordăm cu lejeritate provocări economice, tehnice și fiscale, având soluții pentru provocările firești care apar pe parcursul întocmirii dosarelor de finanțare, dar mai ales în etapele de implementare și monitorizare a proiectelor. Suntem reuniți într-o echipă care prioritizează stabilitatea resurselor umane și de timp în cadrul companiilor cliente. Știm prea bine nevoia clienților noștri de a lucra strategic și cu rezultate pe termen lung. De aceea, misiunea noastră este să ne susținem clienții să devină mai prosperi, folosind cât mai eficient resursele proprii și cele atrase prin finanțare.

07/02/2022

Address

Strada Combustibilului, Nr. 2, Biroul Nr. 2
Tulcea
820220

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Smart Fond Consulting posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Smart Fond Consulting:

Share