ROHC Consulting

ROHC Consulting ROHC Consulting - Experts for Pharma and HealthCare Services. Specialisti in produse farmaceutice, dispozitive medicale, OTC, suplimente alimentare.

14/04/2020

Este un moment critic pentru toate unitățile sanitare și pentru întregul personal medical, iar noi trebuie sa le fim recunoscători în aceste clipe grele. Trebuie să le fim alături, trebuie să facem un front comun și să ii sprijinim cu toate resursele necesare.
Și pentru că vom fi întotdeauna alături de cei care sunt în prima linie pentru sănătatea noastră, a tuturor în lupta cu COVID-19, prin intermediul Asociației „Dăruiește Viață”, Pansiprod Distribuție a donat în luna martie consumabile și dispozitive medicale în valoare totală de 102.237,80 RON.
Beneficiarii acestor donații sunt următoarele untăți sanitare:
 Serviciul de Ambulanță București-Ilfov
 Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
 Spitalul Orășenesc Regele Carol I Costești
Împreună în prima linie!
Totodată, dorim să mulțumim pe această cale prietenilor nostri dragi de la Asociația „Dăruiește Viață” care au facut posibilă această acțiune cât și personalului care a participat la pregătirea coletelor și transportul lor către unitățile sanitare. Efortul vostru este de neprețuit și vă suntem profund recunoscători, noi și întreaga comunitate.

14/03/2019
11/10/2017

The largest VAT Gaps were reported in Romania (37.2%), Slovakia (29.4%) and Greece (28.3 %). The smallest gaps were observed in Spain (3.5%) and Croatia (3.9 %). In absolute terms, the highest VAT Gap of €35 billion was in Italy.

European Commission - Press Release details page - European Commission - Press release Brussels, 28 September 2017 EU countries lost an estimated total of €152 billion in Value-Added Tax (VAT) revenues in 2015, according to a new study by the European Commission. The 'VAT Gap', which is the overall…

Address

Matei Basarab 5B
Voluntari
077190

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when ROHC Consulting posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share